O stewardesă a fost cerută în căsătorie în timpul zborului. Ce a urmat a lăsat-o FĂRĂ CUVINTE (VIDEO)
O însoțitoare de zbor a companiei China Eastern Airlines a ajuns în presa internațională, în luna mai, după ce iubitul ei a cerut-o în căsătorie chiar la bordul avionului. Însă propunerea s-a întors acum împotriva ei. Femeia a fost concediată din cauza gestului romantic al logodnicului său, scrie Mirror, potrivit Digi24.ro.
Clipul viral în care însoțitoarea de zbor era cerută în căsătorie de iubitul ei, cu care avea o relație de patru ani, a fost filmat la o oră jumătate după decolarea avionului în care se aflau cei doi.
Bărbatul a îngenunchiat în fața ei, a scos inelul, iar tânăra a spus "Da".
Ea le-a mărturisit apoi pasagerilor că nu avea idee ce plănuia iubitul ei și le-a mulțumit că au fost martori la fericitul eveniment.
Patru luni mai târziu, tânăra a primit o scrisoare de la compania aeriană, prin care era anunțată că este concediată. Femeia a fost informată că "a ignorat siguranța pasagerilor" și că își va pierde locul de muncă din cauza "comportamentului său romantic care a cauzat rumoare printre pasageri".