METODA INGENIOASĂ prin care mai mulţi interpreţi de operă din Sibiu au decis să atragă ascultătorii
Embed:
Opera din Sibiu a găsit o metodă ingenioasă de a readuce publicul mai aproape de muzica clasică. Oamenii au parte de spectacole gratis ... în plină stradă. Acompaniaţi de un pian, interpreţii și-au demonstrat măiestria, spre deliciul sutelor de localnici care au venit să-i vadă.
"Take an Opera Break" a apărut odată ce artiştii au observat că sala operei e tot mai goală. Cum iubesc din tot sufletul muzica clasică, ei au decis să o dăruiască localnicilor, în speranța că se vor întoarce la spectacolele lor.
"Noi practic sădim o sămânță în sufletul celor care nu sunt obișnuiți să asculte muzică de operă, care noi sperăm să dea roade ulterior", a spus Alexandru Petrovici, pianist.
"Este o senzație de emoție foarte interesantă, să simt vibrația la cald pe o stradă, vibrația unui public care nu se așteaptă neapărat la astfel de eveniment operistic și nu vine pregătit ca în sala de operă", a spus Oana Andra, mezzosoprană.
Spectatorii, veniţi special pentru eveniment sau aflaţi în trecere, au rămas impresionaţi de moment.
"I-am auzit de departe și am spus: nu se poate, femeia asta cântă pentru mine", a spus o femeie.
"Am mai văzut în Viena chestia asta și acum chiar la asta mă gândeam, că, uite, Sibiul nu e departe și asta îmi place foarte mult", a spus o femeie.
"Take an Opera Break" este la a cincea ediţie. Până acum s-a desfăşurat în cele mai neaşteptate locuri din Sibiu: pe stradă, în aeroport şi în curţile instituţiilor publice.

- Apple a înfiinţat prima sa societate comercială oficială în România
- Ghinion pentru doi cetățeni străini care au vrut să intre în Moldova. Tinerii au fost reținuți la vamă
- Plajele Mării Negre din România şi Ucraina, invadate de MEDUZE. Peste 500 de oameni s-au ales cu arsuri pe piele
- Chiril Gaburici: Mizăm pe includerea țării noastre în traseele turistice ale României