SPECTACOL PE CERUL CAPITALEI. Ziua Aviației Civile, marcată printr-un show aerian (FOTOREPORT)
Un show aviatic de excepție a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău. Sute de spectatori au admirat acrobațiile piloților moldoveni, români şi letoni. Spectacolul a fost organizat cu prilejul Zilei Aviației Civile moldoveneşti.
Momentul culminant al mitingului aerian a fost când letonilor de la Baltic Bees li s-au alăturat piloţii moldoveni.
Pentru prima dată în acest an a fost aleasă stewardesa anului. 16 participante s-au luptat pentru titlu, dar şi pentru premiul mare - o călătorie în Tenerife pentru două persoane, timp de o săptămână.
Cea care a cucerit juriul este Maria Moşneaga. Însoţitoarea de bord susţine că s-a remarcat datorită calităților pe care le posedă.
"Deşteaptă şi să aibă capacităţi de medic, mamă, tată la bord suntem tot", a spus Maria Moşneaga, câştigătoarea concursului "Stewardesa Anului".
În cadrul evenimentului au fost expuse avioane civile și tehnică aeronautică.
– M-a impresionat foarte mult cabina pilotului.
– Ai zburat vreodată cu avionul?
– Nu.
– Ce ți-a plăcut cel mai mult?
– Cum zboară, iar apoi cad.
"Mi se par foarte interesante, dar vrem avioane mai noi, mai bogate, mai puternice", a spus un bărbat.
În premieră, la dispoziția publicului a fost pus un tunel aerodinamic, unde curioșii pot să intre în pielea unui parașutist.
Ziua Aviației Civile moldoveneşti a ajuns la cea de-a 74-a ediţie.
"Deja de mai bine de şapte ani organizăm această sărbătoare. Anul acesta avem acel club aerodinmic care este însoţit de doi campioni mondiali în skydiving", a spus Petru Jardan director general aeroport.
Show-ul va culmina cu un concert. Vor evolua trupele 3 Sud Est, Zdob și Zdub, dar și Anastasia Lazariuc.
- Sute de anabolizante, depistate în valizele a doi lituanieni
- Zborurile de pe două aeroporturi din Belgia, ANULATE. Când va avea loc GREVA piloților unei mari companii aeriene
- Descoperirea făcută de vameşi în valiza unei moldovence care urma să zboare spre Londra (FOTO)
- Concert de excepţie cu ocazia celor 40 de ani de la inaugurarea Sălii cu Orgă din Chişinău