Un român se numără printre MARINARII RĂPIŢI DE PIRAŢI în Nigeria, pe o navă elvețiană
Un marinar român a fost răpit alături de alți 11 membri ai echipajului unei nave elveţiene atacate de piraţi în apele Nigeriei, a anunțat Ministerul de Externe de la Berna. Presa informează că 12 din cei 19 membri ai echipajului au fost răpiţi, citează Agerpres agențiile de presă internaționale, scrie libertatea.ro.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că urmărește cazul prin intermediul Ambasadei de la Berna și a celei din Abuja.
"Reprezentanții celor două misiuni diplomatice au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate. Din informațiile obținute de la autoritățile elvețiene, s-a confirmat faptul că printre membrii echipajului răpiți se află și un cetățean român.
Ambasada României la Berna menține legătura permanentă cu Celula de Criză a MAE elvețian, iar Ambasada României la Abuja cu autoritățile nigeriene competente pentru alte informații de interes în vederea soluționării cazului.
Totodată, din dispoziția ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a fost activată Celula de Criză a MAE", se arată într-un răspuns transmis de MAE pentru Libertatea.
Autoritatea maritimă din Nigeria a precizat naţionalităţile marinarilor răpiţi: şapte sunt sunt din Filipine şi câte unul din Slovenia, Ucraina, România, Croaţia, respectiv Bosnia-Herţegovina.
MAE elvețian a transmis un comunicat în care anunță că a fost "informat de atacul asupra navei Glarus, sub pavilion elveţian, în drum de-a lungul coastelor nigeriene" și transmite că sunt în contact cu armatorul.
Conform presei elveţiene, nava transporta grâu de la Lagos la Port Harcourt, în sudul Nigeriei. Anul trecut, în apele nigeriene au fost luaţi ostatici 65 de membri ai echipajelor unor nave, în zece acte de piraterie.
- Incident la Constanţa de Ziua Marinei. Doi marinari au avut nevoie de îngrijiri medicale
- Peste 400 de migranţi au fost salvaţi de ONU în nordul Nigerului
- Cel puţin 35 de morţi şi peste 100 de răniţi, în urma unei explozii la o benzinărie din Nigeria
- O navă elvețiană a fost atacată de pirați. 12 marinari au fost RĂPIŢI