Zona Economică Liberă Bălți își extinde teritoriul
Suprafața subzonei Cahul, din cadrul Zonei Economice Libere „Bălți” își extinde teritoriul cu 23 ha. Cabinetul de miniștri a aprobat în acest sens proiectul hotărârii Guvernului, care prevede transmiterea unui teren din administrarea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (gestiunea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hajdeu”), în administrarea Zonei Economice Libere „Bălți”.
Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, extinderea zonei va permite Zonei Economice Libere „Bălți” să atragă investitori strategici, cu ajutorul cărora va fi creată infrastructura inexistentă și va demara construcția unităților de producție.
Terenul ce urmează a fi transmis ZEL „Bălți” este amplasat în extravilanul satului Crihana Veche, raionul Cahul, proprietate publică a statului.
Conform unor calcule preliminare ale ZEL „Bălți”, s-a demonstrat că realizarea proiectelor economice pe terenul ce urmează a fi transmis, va permite sporirea atât a potențialului investițional al zonei libere în particular, cât și al r. Cahul per ansamblu.
În 8 ani de activitate, ZEL „Bălți” a reușit să devină un centru de revitalizare industrială și dezvoltare regională. ZEL „Bălți” administrează în prezent 11 subzone, amplasate în 5 raioane cuprinzând toate cele 3 regiuni de dezvoltare a țării.
- Şi-au găsit locuinţa de vis şi s-au mutat în ea. Soţii Curecheru din Bălţi au aplicat la programul Prima Casă 2
- CAZ REVOLTĂTOR! Un bărbat din Bălţi, prins beat la volan CU COPILUL DE UN AN în braţe (VIDEO)
- O zonă economică liberă ar putea fi dechisă la Drochia: Toţi investitorii vin cu sute de locuri de muncă