Dmitri Peskov: Rusia poate finanţa singură Nord Stream 2 dacă SUA vor recurge la sancţiuni
foto: publlika.md
Rusia poate finanţa singură gazoductul Nord Stream 2, care va lega Rusia de Germania pe sub Marea Baltică, dacă SUA vor decide să aplice sancţiuni acestui proiect căruia i se împotriveşte preşedintele american Donald Trump, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie agerpres.ro.
"Rusia are capacitatea să o facă, dar sperăm că nu vom asista la un asemenea huliganism" din partea SUA, a spus Peskov într-o declaraţie dată grupului de presă rus RBK, făcând referire la eventuala impunere a unor sancţiuni americane împotriva companiilor participante la proiectul Nord Stream 2.
Dmitri Peskov a dat acest răspuns după ce a fost întrebat dacă preşedintele Vladimir Putin chiar i-a promis cancelarului german Angela Merkel, la reuniunea desfăşurată în august la Meseberg, că Rusia va finanţa gazoductul Nord Stream 2 dacă SUA vor impune sancţiuni împotriva companiilor participante la proiect, aşa cum a relatat duminică publicaţia germană Suddeutsche Zeitung.
Ameninţarea cu privire la posibile astfel de sancţiuni a fost formulată şi de secretarul american al energiei Rick Perry, în timpul recentei sale vizite la Moscova.
Însă nu doar SUA se opun construirii acestui gazoduct, ci şi mai multe ţări din estul Europei, în special Polonia, în timp ce proiectul este sprijinit de Germania. Un argument invocat de adversarii acestui proiect este că el va creşte dependenţa energetică a Europei faţă de Rusia.
Noul gazoduct va avea o capacitate de transport de 55 de miliarde de metri cubi de gaze pe an. Printre companiile participante la proiect se numără concernul rus Gazprom, compania franceză Engie, societăţile germane Uniper şi Wintershall, compania austriacă OMV şi cea britanico-olandeză Shell.

- Rusia, condamnată de CEDO. A încălcat dreptul la viaţă a doi militari din regiunea transnistreană
- Moscova acuză Washingtonul că vrea să o elimine de pe piaţa armelor cu sancţiunile sale
- Incendiile de pădure fac prăpăd în nordul Germaniei. De mai bine de 14 zile pompierii luptă cu flăcările
- STUDIU: Indicele mediului de afaceri din Rusia este de -0,47