Numărul studenților cazați în cămine este în scădere. Trei clădiri care aparțineau USM, demolate
Numărul studenţilor cazaţi în cămine a scăzut aproape de două ori în ultimii şapte ani. Potrivit datelor Biroului de Statistică, dacă în 2010 erau aproape 20 de mii de tineri, peste cinci ani cifra a scăzut până la 15.400, iar în anul de studii 2017-2018 - doar 11 mii 700 de tineri au beneficiat de aceste servicii.
Administratorii universităţilor explică acest fenomen prin scăderea numărului de studenţi.
"Factorul demografic, plecările acestea masive a studenților înmatriculați și în România și în Europa ne afectează. E dureros. Nu ține de competența Universității de Stat din Moldova. Cu toate că ne străduim să găsim acțiuni concrete, mecanisme, pentru a păstra talentele", a spus rectorul USM, Gheorghe Ciocanu.
În aceste condiții dispare şi concurența între tinerii care aleg, totuși, să stea la cămin.
"Eu stau în căminul 4 al USM. Mi-a fost foarte ușor să-mi găsesc cămin. Am scris cerere, mi-au oferit un loc de cămin și atât. A fost ușor. "
Şi numărul căminelor este în scădere. În ultimii doi ani, trei clădiri care aparțineau Universității de Stat au fost demolate. De exemplu, terenul pe care se aflau căminele 6, 7 și 8 a fost transmis unei companii de construcții în 2013, de către Guvernul Filat. Hotărârea de Guvern privind demolarea clădirilor a fost propusă și semnată de către ministrul Educației de atunci, actualul lider PAS, Maia Sandu. În prezent, terenul s-a transformat în șantier unde se înalță un bloc cu 50 de apartamente. O imagine deplorabilă, spun studenții.
"Acum studenții trebuie să-și găsească sau gazdă sau să stea în alte cămine, astfel este mult mai costisitor să-și ia o gazdă și într-un fel în căminele noi se simt străini. Acum nu mai există acea comunitate între jurnaliști. "
"Odată cu închiderea căminului pentru jurnaliști s-a pierdut o istorie a lor pentru că era importantă coeziunea lor."
În prezent, în țară sunt peste 70 de cămine studenţeşti.
- Studenţii de la Agrară au revenit în căminul nr. 3. Ministrul Nicolae Ciubuc i-a vizitat pe tineri
- DESCINDERI la Facultatea de Drept, USM. Tezele în care figurează Sergiu Brânză şi Viorel Berliba vor fi verificate minuţios
- Decanul Facultăţii de Drept de la USM, Sergiu Brânza, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile