AFLĂ cum va circula transportul public de Paşti
De Paşti, pe traseele din Capitală vor circula aproximativ 180 de troleibuze, cu 70 de unităţi mai puţine decât în zilele obişnuite.
Prin urmare, intervalul de succedere a troleibuzelor va fi mai mare. Potrivit şefului Regiei Transport Electric, Gheorghe Morgoci, decizia a fost luată din cauza numărului mare de locuitori care pleacă din Capitală în acaestă perioadă.
Sâmbătă seara, în noaptea Învierii, transportul public va activa conform unui program special. Astfel, programul de activitate al troleibuzelor şi autobuzelor va fi prelungit cu până la două ore, iar microbuzele vor circula până după miezul nopţii.
În jurul orei 17 va fi suspendat temporar traficul pe bulevardele Ştefan cel Mare şi Dacia în legătură cu aducerea focului haric de la Aeroport spre Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”.
De asemenea, va fi interzisă parcarea maşinilor pe aceste străzi. Oficiile poştale din ţară vor lucra, sâmbătă, în regim normal. A doua zi de Paşte va fi deschis doar oficiul central din Capitală, între orele 8 şi 17.
Centrul de deservire „Moldtelecom” îşi va primi clienţii, sâmbătă, între orele 8 şi 18, iar luni între orele 9 şi 18.
Pe 23 aprilie, vor funcţiona doar băncile care au program de lucru sâmbăta. Acesta, însă, va fi redus cu o oră. Luni, toate băncile vor fi închise. Majoritatea reţelelor de supermaket-uri vor avea regim de lucru obişnuit de Paşte şi a doua zi.