O corporație germană concediază 3.000 de angajați. Care este motivul
Siemens va concedia aproape 3.000 de angajaţi în Germania. Este parte a unui program mai amplu de măsuri destinat reducerii costurilor cu până la 500 de milioane de euro, potrivit informaţiilor Reuters, citează digi24.ro.
Sunt totuşi măsuri mai puţin drastice decât cele anunţate anterior în noiembrie, când grupul industrial german Siemens spunea că are în plan să renunţe la 3.400 de angajaţi.
În plus, compania a adăugat că va scoate la vânzare fabrica din Leipzig, în timp ce unitatea din Erfurt va fi restructurată, iar cea din Offenbach va fi închisă.
Tranziţia la energiile regenerabile a avut un impact semnificativ asupra pieţei de turbine pentru centralele pe gaz, ceea ce a afectat rezultatele Siemens şi a obligat compania să îşi restructureze diviziile.
Astfel că reprezentanţii Siemens spun că acordul la care au ajuns cu angajaţii este crucial pentru îmbunătăţirea competitivităţii.
Concedierile sunt planificate pentru următorii doi ani.