DEZVĂLUIRI: Consilierul președintelui Dodon, Maxim Lebedinschi minte privind bunurilor deţinute de familia sa
Consilierul președintelui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi nu are doar probleme de integritate, dar minte şi în privinţa bunurilor deţinute de familia sa.
Portalul actual.md scrie că soţia lui Lebedinschi, Valeria, a dat în judecată Procuratura Anticorupţie, după ce oamenii legii le-au pus sechestru pe mai multe proprietăţi amplasate în afara Chişinăului.
Jurnaliştii de la actual.md au intrat în posesia unor documente care demonstrează că este vorba de un complex agroindustrial administrat de Valeria Lebedinschi, fiica fostului procuror general Valeriu Balaban.
În toatal, sunt - un teren extravilan, trei construcții agroindustriale, zece anexe și mai multe edificii. Toate împreună au o suprafața de peste 6700 de metri pătrați. Curios este faptul că cifrele corespund cu cele publicate anterior de portalul crimemoldova.com.
În investigaţie se arată că, în 2004, pe când Valeriu Balaban se afla la cârma Procuraturii Generale a procurat o fermă din satul Bardar şi a înregistrat-o pe numele fiicei sale, Valeria, care avea atunci 20 de ani. Soția lui Lebedinschi a dat în judecată Procuratura Anticorupţie şi cere ridicarea sechestrului. Ședința în acest dosar e programată pentru 8 octombrie.
Maxim Lebedinschi insistă că toate proprietăţile au fost cumpărate legal de soția sa, însă nu a explicat din ce surse şi-a cumpărat aceasta bunurile.
Anterior, crimemoldova.com a mai scris că, în 2014, Valeria Lebedinschi a dat în arendă 65 de ari pentru un termen de 24 de ani Întreprinderii "Serviciul Juridic European". Fondatorii firmei sunt soţii Balaban şi cei doi copii ai lor, iar administrator e chiar socrul lui Lebedinschi.
Valeriu Balaban este învinuit că ar fi dispus, pe când era la Procuratura Generală, procurarea unei clădiri de 9 milioane de lei, un preţ de 4 ori mai mare decât cel real. Ulterior, fostul procuror a cumpărat imobilul, știind că e impracticabil şi trebuie demolat.
În total, pentru procurarea și reconstrucția edificiului, Procuratura Generală a cheltuit peste 24 de milioane de lei. Procurorii au dispus sechestru asupra bunurilor în sumă de peste 17 milioane de lei, iar Ministerul Finanțelor a cerut în instanţă recuperarea prejudiciului. Socrul lui Lebedinschi riscă până la 10 ani de închisoare.
- Şeful statului Igor Dodon, SUSPENDAT din funcţie. Curtea Constituţională a instituit interimatul la Preşedinţie
- Candu, atac la Dodon: Îmi pun întrebarea dacă mai avem nevoie de instituţia Președinției
- Consilierul președintelui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi cu probleme de integritate: "Să te ferești în viață de mine. M-ai înțeles?!"