Pavel Filip s-a întâlnit la New York cu Klaus Iohannis: Angajamentul pro-european al Republicii Moldova este esenţial
Președintele României, Klaus Iohannis, aflat la New York cu ocazia Adunării Generale a ONU, a avut o întrevedere bilaterală cu prim-ministrul ţării noastre Pavel Filip.
Oficialii au discutat modalitățile de aprofundare și extindere a cooperării bilaterale, în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Astfel, Președintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul României cu privire la susținerea opțiunii europene, a modernizării și a transformării democratice a Republicii Moldova, pentru a genera beneficii directe pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor săi. În acest sens, Președintele României a evidențiat că angajamentul pro-european al Republicii Moldova și caracterul ireversibil al reformelor realizate în acest scop sunt esențiale.
Totodată, Klaus Iohannis a subliniat importanța unei bune comunicări strategice atât în relația cu Uniunea Europeană, cât și cu cetățenii Republicii Moldova, pentru explicarea eforturilor de reformă și, respectiv, a beneficiilor apropierii de UE și a rezultatelor concrete obținute în acest proces.
Premierul Pavel Filip i-a mulțumit președintelui României pentru sprijinul constant și substanțial acordat de țara noastră parcursului european al Republicii Moldova și a asigurat de hotărârea autorităților de la Chișinău de a continua procesul de apropiere de Uniunea Europeană și de a stărui în eforturile de reformă în spirit european, pe baza Acordului de Asociere, inclusiv în perioada rămasă până la alegerile parlamentare din Republica Moldova.
De asemenea, Pavel Filip a exprimat interesul deosebit pentru continuarea proiectelor bilaterale de interconectare, cu precădere în domeniul energetic și cel al transporturilor.
Politică
- Forum de Parteneriat 2018 în cadrul POC Bazinul Mării Negre 2014-2020, desfășurat în Republica Moldova
- Pavel Filip, către premierul Mamuka Bakhtadze: Moldova și Georgia au relații excelente, putem concura doar ale cui vinuri sunt mai bune
- Premierul Filip va susţine un discurs de la tribuna ONU despre situaţia din ţara noastră şi ameninţările la adresa securităţii naţionale