DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Care este originea şi sensul cuvântului CABRIOLETĂ
Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.
Bunăoară, despre ce-a însemnat, de unde s-a luat și ce ar fi firesc să însemne cuvântul "cabrioletă". Astfel este numit acum un anumit tip de automobil de lux, decapotabil. Ce-i drept, deopotrivă cu varianta „cabrioletă”, în presă, în mesajele publicitare și cele de specialitate, circulă și substantivul neutru „cabriolet” și cel invariabil „cabrio”. Termenul „cabrioletă” a fost împrumutat de limba română din franceză pe vremea când acest cuvânt desemna o „trăsurică uşoară, cu două roţi, trasă de obicei de un singur cal". Pe la mijlocul secolului al 20-lea cuvântul francez „cabriolet” se internaționalizase de-a binelea, fiind prezent și în limbile engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă etc.
Tot atunci își transferase și sensul de la mijlocul de locomoție tras de cai la succesorul său modern, echipat cu motor cu combustie internă. Transferul de sens s-a produs și în limba română uzuală, dar nu a fost validat de dicționare, care ignoră sensul modernizat al cuvântului. În această situație chiar și vorbitorii culți preiau termenul necesar din engleză și germană – cabriolet și varianta sa prescurtată, cabrio.
Ca de multe alte ori, etimologia cuvântului ne relatează povești oarecum surprinzătoare. V-ați gândit vreodată că termenul „cabrioletă” ar putea avea ceva comun cu căprioara? Puțin probabil și totuși are. În limba franceză cuvântul „cabriolet” denumea o trăsură ușoară care sălta pe pietrele caldarâmului.
Termenul a fost derivat din verbul „cabrioler”, care înseamnă „a sări, a sălta” sau poate din substantivul „cabriole”, adică „săritură, salt”, acesta fiind împrumutat din limba italiană: unde termenul capriola înseamnă și „căprioară", dar și „salt", ca termen de specialitate în domeniile gimnasticii, baletului și echitaţiei. Apropo, și dicționarele românești atestă termenul de echitație „cabriolă” care desemnează saltul calului prin care acesta se întoarce în loc.
Limba română a preferat încă de la începutul secolului al XIX-lea formă feminină, „cabrioletă”. Probabil, prin analogie cu denumirile majorităţii mijloacelor de transport asemănătoare: trăsură, birjă, brişcă, caleaşcă, droşcă, şaretă etc. A circulat și varianta „gabrioletă”, unii lingviști o consideră pătrunsă în română prin filiera germană şi, prin urmare, cu pronunţarea germană a consoanelor explozive.
Doar câteva dicționare explicative și enciclopedice românești consemnează sensul de „maşină decapotabilă" al termenului „cabrioletă”. Varianta „cabriolet” apare în Marele dicţionar de neologisme, cu o definiţie cam tehnicizată și restrictivă: „caroserie de autovehicul cu capotă de ploaie, rabatabilă, din pânză". Lingvista Rodica Zafiu de la care am preluat povestea acestei vorbe e de părere că în limba română forma feminină e bine instalată și poate prelua fără probleme sensul modern.
Oricum, acest sens este reprezentat în română în primul rând de adjectivul substantivizat „decapotabilă”, a cărui substantivizare este la fel trecută cu vederea de dicționare și căruia nu i-ar strica un sinonim absolut utilizat cel puțin din necesități stilistice.
Acestea fiind spuse, să ne auzim de bine!
Actualitate