Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre expresia Face și drege care are două înţelesuri oarecum contradictorii. Primul sens este „se străduiește să rezolve, să realizeze ceva”, iar al doilea, peiorativ, că „se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva”.  

Sensul ironic referitor la zarvă și lăudăroșenie pare să fie de dată relativ recentă, deoarece  într-un dicționar de acum vreo 60 de ani, expresia A face și a drege este definită ca ”a face așa, încât să iasă bine la capăt, a pune ceva la cale; a lucra, a trebălui, iar în sensul ironic:  a se afla în treabă, a meșteri.

Ce-i drept, odată cu trecerea timpului s-a modificat substanțial și sensul verbului ”a drege”.   Provenind de la latinescul ”dirigere”, adică ”a conduce”, el și-a pierdut treptat      sensurile de bază din sfera noțiunii ”a conduce”. Doar în limba veche aceastea s-au păstrat parțial și în substantivul derivat ”dregător”, adică demnitar la curtea domnească având atribuții în sfatul domnesc, în administrație, justiție, armată, biserică sau, mai extins, înalt funcționar.

Verbul ”a drege” a ajuns să desemneze acțiuni mult mai mărunte și neînsemnate. În primul rând a repara obiecte sau situații. Apoi cu sensul specializat de a adăuga gust în pregătirea bucatelor – de exemplu, borșul se drege cu smântână, cu gălbenuș de ou și alte ingrediente.  Mai are și sensul de îndreptare a vocii - în caz de răgușeală sau emoție oamenii își dreg glasul.

Derivatul  ”dresuri” era folosit în limbajul culinar mai vechi ca generic pentru mirodenii, pentru fardurile care dreg tenul fețelor feminine, dar și pentru   ingredientele de aromatizare a rachiurilor și vinurilor.

Operația de dregere a vinului stă la originea unei expresii destul de populară actualmente – ”a drege busuiocul” cu sensul de a repara o situație sau o greșeală, a îndrepta o gafă sau a salva aparențele.    Fraza ca atare pare cam absurdă – busuiocul nu e un mecanism care se strică și poate fi reparat.  Este pentru că expresia inițială era ”a drege CU busuiocul” și se referea la vinul care se înăcrea și căruia producătorii sau negustorii încercau să-i atenueze oțetirea folosind  frunze de busuioc.  Deci,   vinul era dres cu busuioc și vândut clienților mai puțin exigenți sau pricepuți. E greu de spus cum a dispărut prepoziția ”pe” în decursul anilor, cert este că expresia și-a păstrat valențele expresive de-a lungul anilor.

Și expresia ”a face și a drege” este la fel de longevivă.  E pentru că rezumă un șir de acțiuni într-o formulă succintă și clară, un fel de etcaetera popular,  ca și formula ”așa și pe dincolo”.  Lingvista Magdalena Vulpe consideră că frecvența în uz a formulelor ”face şi drege”, c-o fi, c-o păţi; că aşa, că pe dincolo; că treacă, că meargă; că sucită, că-nvârtită; că-n sus, că-n jos; încoace, încolo; că-i laie, că-i bălaie, e chiar o caracteristică   a limbii române.

Cu speranța că v-am convins că expresiile populare își merită locul în discursul modern, să ne auzim de bine!