Viteza şi neatenţia, au dus la impact. Două automobile au fost grav avariate în centrul Capitalei (VIDEO)
Viteza şi neatenţia, au dus la impact. Două automobile au fost grav avariate după ce au fost implicate într-un accident rutier. Incidentul a avut loc aseară, în jurul orei 23:00, în sectorul Centru al Capitalei.
Potrivit ofiţerului de presă al Direcţiei de Poliţie, Natalia Stati, ambii şoferi se deplasau pe strada Hânceşti.
Conducătorul automobilului de model BMW, un tânăr în vârstă de 19 ani, se deplasa cu viteză excesivă, motiv, pentru care nu a reuşit să frâneze în timp util.
În rezultat, tamponându-se în spatele maşinii de model Ford, condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani.
La scurt timp, la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Accidente Rutiere pentru a cerceta cazul şi o ambulanţă pentru a acorda victimelor îngrijiri medicale.
În momentul impactului, în Ford se afla şi o pasageră care s-a adeverit a fi soţia şoferului. Femeia, în vârstă de 33 de ani, a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă, cu câteva leziuni uşoare.
Conducătorii auto au fost supuşi etilotestului, care a arătat că aceştia nu se aflau sub influenţa alcoolului.
În continuare, oamenii legii investighează cazul şi urmează să stabilească circumstanţele în care s-a produs accidentul.
Şoferul găsit vinovat, se va alege cu o amendă de 1 500 de lei şi 6 puncte de penalizare. Mai multe detalii, urmăriți în emisiunea realizată de UNITATEA DE GARDĂ, pe Canal3.md.
- Şase oameni au fost salvaţi, după ce balonul cu aer în care se aflau a lovit un stâlp de electricitate
- ACCIDENT ÎN LANŢ în sectorul Buiucani al Capitalei. Patru mașini, făcute zob (VIDEO)
- DOLIU în Formula 1: Un fotomodel care îl acompania Lewis Hamilton a murit
- ACCIDENT CUMPLIT în raionul Orhei. Un tânăr a urcat beat la volan şi și-a ucis prietenul, alţii sunt răniţi (IMAGINI GROAZNICE)