Steven Seagal, ieşire furioasă dintr-un interviu pentru BBC, după ce jurnalista a atins un subiect sensibil (VIDEO)
Actorul american Steven Seagal, în vârstă de 66 de ani, a ieşit furios dintr-un interviu pentru BBC, după ce jurnalista a atins un subiect sensibil. Jurnalista BBC Kirsty Wark nu a trecut cu vederea contextul, avându-l ca invitat pe Seagal, una dintre figurile proeminente învinovăţite de abuzuri sexuale odată cu apariţia mişcării Me Too, după producătorul Harvey Weinstein, potrivit Daily Mail.
De cealaltă parte, actorul a fost surprins de direcţia discuţiei, el crezând că se va axa pe un cu totul alt domeniu, anume pe noua lui misiune primită din partea Rusiei.
La un moment dat, prezentatoarea a trecut la întrebări care l-au enervat pe actor.
"Ai fost foarte prins în toate acuzaţiile de hărţuire sexuală", i se adresează Wark lui Seagal şi continuă: "Ai fost acuzat de viol şi mă întreb cum te-ai descurcat cu asta?".
În acel moment, Seagal şi-a scos încruntat casca din ureche şi s-a ridicat, părăsind interviul fără absolut nicio explicaţie.
De altfel, această atitudine nu face decât să crească suspiciunile la adresa lui.
Steven Seagal a fost ţinta mai multor acuzaţii de hărţuire sexuală, proxenetism şi chiar viol. Actriţa Regina Simons (43 de ani) a dezvăluit că la vârsta de doar 18 ani a fost violată de Steven Seagal, iar fostul model Faviola Dadis a povestit la rândul ei momentul în care a fost agresată sexual de starul american, în timpul unei audiţii private.
Regina Simons şi Faviola Dadis au făcut acuzaţiile în timpul unei conferinţe de presă, alături de avocata lor, Lisa Bloom. Femeile au depus, de asemenea, o plângere la Departamentul de Poliţie din Los Angeles.
Printre femeile care l-au acuzat anterior pe actor de abuz sexual se numără şi actriţa Portia de Rossi, soţia realizatoarei TV Ellen DeGeneres.
Steven Seagal (65 de ani) a fost acuzat şi de jurnalista TV Lisa Guerrero, dar şi de actriţele Rae Dawn Chong, Katherine Heigl şi Jenny McCarthy de hărţuire sexuală, după ce au fost invitate de către starul hollywoodian la câte o „audiţie privată“, în urmă cu mai bine de 20 de ani. Actorul a negat însă toate acuzaţiile.
- DRAMA surorilor Haciaturian, acuzate că și-au ucis propriul tată. Comitetul de anchetă a cerut Curții de la Moscova eliberarea acestora
- Medic din Soroca, pe banca acuzaţilor. Cerea bani de la pacienţi pentru operaţii decontate din bugetul de stat
- Cristina Balan, pe coperta revistei Washington Life: Prima femeie ambasador în SUA al unei țări din Parteneriatul Estic