Caroline Wozniacki s-a calificat în finala turneului WTA de la Beijing, după ce a învins-o pe Qiang Wang
Embed:
Caroline Wozniacki s-a calificat fără emoții în finala turneului WTA de la Beijing, după ce a învins-o pe favorita publicului, Qiang Wang locul 28 WTA , scor 6-1, 6-3.
Partida dintre cele două tenismene a durat o oră și 24 de minute.
În ultimul act Wozniacki o va întâlni pe Anastasija Sevastova. Tenismena letonă a dispus în semifinale de câștigătoarea de la US Open, Naomi Osaka, scor 6-4, 6-4, după o oră și 33 de minute de joc.
Turneul de categorie Premier Mandatory de la Beijing este dotat cu premii în valoare de 8,28 milioane dolari.