Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad FILAT, a transmis astăzi un mesaj de compasiune Prim-ministrului Republicii Polone, Donald TUSK, în legătură cu tragicul accident aviatic de lîngă Smolensk.
Redăm mai jos comunicatul integral
„Stimate domnule Prim-ministru,
Am aflat cu profundă durere în suflet vestea despre tragicul accident aviatic de lîngă Smolensk, în urma căruia şi-au pierdut viaţa familia prezidenţială Lech şi Maria KACZYNSKI, precum şi numeroşi reprezentanţi notorii ai elitei poloneze.
Preşedintele Lech KACZYNSKI va rămăne în istorie ca un promotor convins al idealurilor democratice, adevărului şi libertăţii.
Primiţi sincerele mele condoleanţe şi transmiteţi întregului popor polonez sentimente de profundă compasiune şi solidaritate.
În aceste clipe de nesfîrşită tristeţe, Vă rog să transmiteţi familiilor îndoliate sincere condoleanţe”.
Sursa: www.gov.md