Matteo Salvini: Italia îşi va închide aeroporturile pentru zborurile neautorizate cu migranţi din Germania
Italia îşi va închide aeroporturile pentru zborurile neautorizate cu migranţi din Germania, a declarat duminică ministrul de interne Matteo Salvini, pe fondul relatărilor că landul Bavaria ar pregăti deportări în masă de migranţi în Peninsulă, transmit agențiile DPA şi Reuters, scrie hotnews.ro.
"Dacă cineva, la Berlin sau Bruxelles, se gândeşte să arunce zeci de migranţi în Italia prin zboruri charter neautorizate, ar trebui să ştie că niciun aeroport nu este şi nu va fi disponibil", a declarat Salvini.
"Vom închide aeroporturile aşa cum am închis deja porturile", a adăugat el.
Cele două state lucrează la un acord în baza căruia Germania va returna în Italia migranţi care au depus deja cerere de azil în această ţară, dar documentul nu a fost încă semnat.
Cotidianul italian La Repubblica a relatat sâmbătă că agenţia germană pentru refugiaţi a trimis "zeci de scrisori" unor migranţi, informându-i despre un transfer în Italia, posibil prin curse aeriene charter.
Primul din aceste transferuri este planificat pe 9 octombrie, a scris publicaţia italiană.
La rândul lor, angajaţi ai aeroportului din Munchen au declarat pentru DPA că autorităţile bavareze plănuiesc, în zilele următoare, o deportare masivă de migranţi care au sosit la graniţa germană, dar au fost înregistraţi mai întâi în Italia.
Potrivit surselor, poliţia bavareză va însoţi un zbor charter cu migranţi spre Italia, stat care, potrivit Regulamentului Dublin, este responsabil cu procesarea cererilor lor de azil.
Ministerul de Interne al Bavariei a refuzat să confirme sau să infirme informaţia.
Ministrul federal de interne, bavarezul Horst Seehofer, a declarat luna trecută că s-a ajuns la un acord cu Italia şi că se aşteaptă ca acesta să fie semnat în scurt timp. Salvini a negat însă a doua zi, cerând mai multe concesii din partea Germaniei, relatează Agerpres.
Seehofer le-a cerut cancelarului german Angela Merkel şi premierului italian Giuseppe Conte să intervină pentru a pune capăt acestui blocaj.