SCANDALOS! Un agent economic, SANCŢIONAT CU O SUMĂ RECORD pentru că făcea PLĂCINTE CU BORMAŞINA (VIDEO)
Un agent economic a fost sancţionat cu suma record de 30.000 de lei româneşti, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care un angajat amesteca în aluatul pentru plăcinte cu o bormaşină.
Baia Mare a fost în forfotă în ultima săptămână, când s-a desfăşurat Festivalul Castanelor. Dincolo de evenimentele culturale sau artistice, comercianţii au avut un spaţiu larg de desfăşurare. Un tronson al bulevardului Unirii a fost rezervat gastronomiei, acolo s-au instalat agenţii economici care au oferit servicii de alimentaţie publică. Momentul în care un angajat amesteca în aluatul pentru plăcinte cu o bormaşin a fost surprins de un băimărean, care le-a făcut pblice pe Internet, scrie adevarul.ro.
În scurt timp, filmuleţul s-a viralizat şi a dus la autosesizarea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, care a aplicat o amendă record de 30.000 de lei.
"Ca urmare a vizualizării imaginilor distribuite în mediul on-line, surprinse cu ocazia desfăşurării Festivalului Castanelor, reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului au iniţiat o acţiune de verificare a modului de respectare a prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorului, la operatorul economic care în data de 4.10.2018 a fost filmat prestând servicii de alimentaţie publică în condiţi improprii. Având în vedere cele menţionate anterior, operatorului economic i s-a încheiat un proces verbal de constatare a contravenţiei, acesta fiind sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 30.000 RON, pentru prestarea serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor, fiind dispusă măsura opririi temporare a prestării serviciului de alimentaţie publică, până la remedierea deficienţelor", se arată în comunicatul reis presei.
În document se mai arată că ulterior s-a reluat controlul, iar concluzia a fost că "deficienţa a fost remediată".
- Activitate ILEGALĂ. Mărfuri de peste 3 milioane de lei, introduse prin contrabandă în țară, de către un agent economic
- A încercat să scoată din ţară 100 kg de tutun pentru narghilea cu un microbuz de pe ruta Chișinău-București
- Grădinița 166 din Capitală va fi renovată. Un agent economic va investi peste 20 de milioane de lei