O femeie a cheltuit 18 milioane de euro într-un magazin din Londra. E soţie de bancher corupt
Presa britanică a dezvăluit identitatea unei femei care a cheltuit 16 milioane de lire sterline, echivalentul a peste 18 milioane de euro, în renumitul magazin Harrods, din Londra. Zamira Hajiyeva, soția unui fost bancher închis pentru corupție, a cheltuit suma respectivă în decursul a 10 ani, între 2006 și 2016, adică în medie 4.000 de lire pe zi. Cel mai mult, femeia în vârstă de 55 de ani a cheltuit într-o singură zi 150.000 de lire, relatează BBC News, citat de digi24.ro.
Zamira Hajiyeva a pierdut la tribunal dreptul de a-și păstra secretă identitatea în scandalul de corupție. Femeia originară din Azerbaidjan riscă acum să își piardă casa în valoare de 15 milioane de lire sterline din Londra, precum și un teren de golf din Berkshire, dacă nu își va putea justifica averea în fața judecătorilor.
Potrivit noii legi anticorupție a averilor nejustificate din Marea Britanie, femeia va fi obligată să le explice judecătorilor cum ea și soțul ei au reușit să își cumpere casa din Knightsbridge, Londra, dar și de unde a avut bani să facă cumpărături de milioane de lire la Harrods.
Noua lege britanică are ca scop expunerea faptelor de corupție ale înalților oficiali și de a-i depista pe cei care au spălat bani sau au făcut evaziune fiscală pe teritoriul Regatului Unit.
Zamira Hajiyeva a cheltuit, în decurs de 10 ani, 16 milioane de lire la Harrods. Într-o zi, ea a cumpărat bijuterii în valoare de 150.000 de lire. Alți bani au fost cheltuiți pe băuturi alcoolice în valoare de 1.800 de lire, dar și 20.000 de lire pe produse de lux pentru bărbați.
Soțul Zamirei, Jahangir Hajiyev, a fost CEO-ul Băncii din Azerbaidjan, din 2001 până în 2015, când a demisionat. El a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă și deturnare de fonduri și va trebui, de asemenea, să returneze 39 de milioane de dolari.
- Theresa May: Gata cu libera circulaţie a cetăţenilor europeni, după Brexit
- Sfârşit tragic pentru un bărbat din Londra. Peste el a căzut o fereastră care s-a desprins de la etajul 27
- Soţia fostului premier Najib Razak din Malaezia a fost arestată pentru spălare de bani
- PUBLIKA WORLD: Campanie anti-Brexit în centrul Londrei (VIDEO)