Filip, despre campania Un doctor pentru tine: Depistarea la timp a cancerului înseamnă o viaţă salvată
Femeile vor putea face examinări gratuite la sâni, în cadrul campaniei "Un doctor pentru tine". La evenimentul lansării unei noi etape a programului a fost prezent şi premierul Pavel Filip, care a declarat că această campanie este o posibilitate de a salva oameni prin prevenirea unor maladii.
"Continuarea campaniei 'Un doctor pentru tine' este importantă şi a venit de la reacţiile pozitive ale oamenilor din localităţile ţării. Sunt mulţumit de ce am văzut. De săptămâna viitoare, medicii vor merge în continuare să examineze pacienţi. Dincolo de echipele mixte de specialişti care merg deja în teritoriu şi maşinile de radiografie, suplimentar avem încă trei maşini pentru mamografie şi una de radiologie, este vorba de screeningul pulmonar. Conform unui grafic, medicii vor merge prin localităţi. Astăzi avem proximativ 20.000 de persoane examinate de echipele mixte. Îmi pare bine că s-a reuşit să se meargă pe prevenirea unor boli", a precizat prim-ministrul.
Totodată, Pavel Filip a declarat că în Republica Moldova oamenii se adresează prea târziu la medic, fapt care poate duce la consecinţe grave în cazul unor maldii.
"Nu este doar vina oamenilor, poate este problema şi în infrastructura subdezvoltată a sistemului de sănătate. Faptul că se merge în cadrul acestei campanii în localităţi, iar oamenii sunt examinaţi de medici, screeningul pulmonar şi de săptămâna viitoare şi mamografia, înseamnă că se merge pe prevenire. E o posibilitate să salvăm foarte multă lume. Acest screening este foarte important. Depistarea la timp a cancerului înseamnă o viaţă salvată.
Avem de depus efort pentru a dezvolta infrastructura sistemului de sănătate, inclusiv ce ţine de oncologie. Cred că suntem într-o dinamică pozitivă de dezvoltare în acest sens, dar mai este nevoie de efort", a punctat şeful Guvernului.
Noul program de screening mamar a fost lansat astăzi, în scopul prevenirii maladiilor oncologice și informării societății despre grupele de risc și tratamentele aplicate. În acest scop, au fost procurate trei utilaje mobile care în perioada octombrie – decembrie curent, se vor deplasa laLeova, Rezina, Strășeni, Șoldănești, Cantemir și Nisporeni. De asemenea, a fost achiziționată și o mașină nouă de radiografie, pentru a asigura o mai bună acoperire a localităților cu examene radiografice gratuite.
PUBLIKA.MD menţionează că cancerul mamar este cea mai întâlnită formă de cancer la femei. Maladia apare în special la doamnele trecute de 50 de ani. Doar anul trecut, de cancer la sân s-au îmbolnăvit peste o mie o sută de femei.
Campania "Un doctor pentru tine" a fost lansată în luna august. De atunci, peste 17 mii de persoane au fost examinate de medici endocrinologi, cardiologi sau oftalmologi.
Actualitate
- Reacția lui Pavel Filip, după ce autoritățile din Telenești au cerut să nu fie puse întrebări la vizita Guvernului
- Explozia din Chișinău. Pavel Filip a cerut ca într-o săptămână să fie prezentat un plan de acțiuni concrete
- Investigaţii medicale GRATUITE. Trei maşini speciale ale Institutului Oncologic vor ajunge în satele din ţară