Au scăpat ca prin minune. O familie a fost salvată după ce mesajul de ajutor a fost văzut din satelit
foto: dcnews.ro
O familie din Florida a fost salvată după trecerea uraganului Michael, datorită mesajului "AJUTOR" scris pe peluza casei. SOS-ul a fost zărit de o rudă în imaginile din satelit publicate de autorităţi pe internet, scrie digi24.ro.
Femeia a verificat locurile în care se află casele rudelor şi a văzut mesajul, scris cu crengi de copac, în faţa locuinţei bunicii sale.
Uraganul Michael, care s-a abătut asupra Floridei cu rafale de 250 de kilometri pe oră, a distrus zone întinse. Cel puţin 18 oameni au murit şi aproape 50 încă sunt daţi dispăruţi.
În ciuda ordinelor de evacuare, numeroşi localnici au rămas să înfrunte furtuna. Acum, fără Internet şi reţea telefonică, le este greu să ceară ajutor.