Procesul regizorului Kirill Serebrennikov începe miercuri la Moscova
foto: abc.net.au
Procesul regizorului Kirill Serebrennikov începe miercuri la Moscova, la aproape un an după plasarea în regim de arest la domiciliu a "copilului teribil" al teatrului rus, acuzat de deturnare de fonduri în urma unui scandal pe care artistul îl consideră "absurd", scrie agerpres.ro.
Kirill Serebrennikov este acuzat că a deturnat 133 de milioane de ruble (1,7 milioane de euro) din subvenţii publice alocate teatrului său moscovit, graţie unui sistem de devize şi facturi ce au inclus preţuri şi tarife exagerate, emise între anii 2011 şi 2014.
În iulie, atunci când arestul său la domiciliu a fost din nou prelungit, regizorul de teatru şi cineastul rus, în vârstă de 49 de ani, a declarat că un singur cuvânt, "absurd", poate să rezume acest dosar şi a dat asigurări că acele sume au fost folosite pentru crearea unor opere artistice.
Procesul, care debutează miercuri cu uşile închise la tribunalul Meşanski din Moscova, va permite celor două părţi să îşi prezinte argumentele în faţa judecătorului şi să fixeze data pentru audierile viitoare, care vor analiza fondul dosarului.
Kirill Serebrennikov a fost arestat în noaptea de 21 spre 22 august 2017 şi a fost plasat în regim de arest la domiciliu într-o perioadă în care se afla în timpul filmărilor pentru un lungmetraj pe care îl regiza în oraşul Sankt Petersburg.
După patru luni, justiţia rusă a ordonat confiscarea bunurilor şi activelor regizorului, în special a apartamentului şi a automobilului acestuia. Mai mulţi dintre colaboratorii lui sunt, de asemenea, cercetaţi în acest proces.
Opere criticate
Potrivit susţinătorilor lui, Kirill Serebrennikov plăteşte preţul generat de ascensiunea valorilor conservatoare în Rusia, unde artiştii se confruntă cu o presiune tot mai mare.
Fără să se opună în mod deschis preşedintelui Vladimir Putin, Kirill Serebrennikov a criticat în mai multe rânduri aceste presiuni în contextul în care operele sale, ce abordează tematici precum politica, religia şi sexualitatea, sunt criticate cu regularitate de militanţii ortodocşi şi de autorităţi.
Din cauza arestului la domiciliu, Kirill Serebrennikov nu a putut să participe în luna mai la Festivalul de la Cannes alături de echipa filmului său "Leto", prezentat în competiţia oficială şi al cărui montaj final a fost realizat de artist în reşedinţa lui.
El a lipsit, de asemenea, în decembrie 2017 de la premiera spectacolului său de balet "Nureev", dedicat celebrului balerin sovietic Rudolf Nureev, fugit în Occident în 1961, şi montat la Teatrul Bolşoi din Moscova. Şi acel spectacol s-a aflat în centrul unor controverse, iar premiera show-ului a fost amânată timp de şase luni.
Kirill Serebrennikov a fost numit în 2012 la conducerea Centrului Gogol, pe care l-a transformat într-una dintre instituţiile de referinţă ale culturii contemporane din Moscova. Acolo, artistul rus a regizat spectacolul "Suflete moarte", după romanul omonim scris de Nikolai Gogol, aclamat la ediţia din 2016 a Festivalului de la Avignon.
"A existat o bătălie împotriva lui încă de când el a preluat conducerea Centrului Gogol", a declarat pentru AFP John Freedman, un scriitor american şi specialist în teatrul contemporan rus, stabilit la Moscova.
După arestarea lui Kirill Serebrennikov, numeroase apeluri în favoarea lui au fost făcute de personalităţi din universul artelor din Rusia, dar şi de personalităţi culturale de pe plan internaţional, precum actriţa australiană Cate Blanchett - preşedinta juriului Festivalului de la Cannes 2018 - şi de fostul ministru al Culturii din Franţa, Francoise Nyssen.

- Turcia: Parchetul cere ridicarea măsurii arestului la domiciliu în cazul pastorului american Brunson
- Spectacol pe două roţi şi adrenalină. Circa 2.000 de bakeri ruşi au participat la parada motocicliştilor
- Scandal la scara unui bloc din Capitală. Locatarii sunt indignaţi că la intrarea în clădire se construieşte o sală de fitness
- Simona Halep nu va juca la turneul de la Moscova. Care este motivul