Fostul mare sprinter Usain Bolt a refuzat oferta clubului maltez de fotbal Valletta FC
foto: http://sportisall.blogspot.com
Fostul mare sprinter Usain Bolt a refuzat oferta clubului maltez de fotbal Valletta FC, care îi propunea un contract pe doi ani, şi va rămâne în Australia în încercarea de a deveni fotbalist profesionist, scrie agerpres.ro.
Octuplul campion olimpic, acum în vârstă de 32 de ani, a renunţat la atletism anul trecut şi se antrenează din luna august cu echipa australiană Central Coast Mariners în încercarea de a obţine un contract de fotbalist profesionist.
La prima sa titularizare la Mariners, vinerea trecută, într-un meci amical, Bolt a marcat două goluri, echipa câştigând cu 4-0.
Usain Bolt se află încă în perioada de probe şi nu a semnat contractul, deşi campionatul Australiei (A-League) va debuta vineri.
Valletta FC, la care joacă mijlocaşul român Bogdan Gavrilă, este campioana Maltei şi se bucură de susţinerea financiară a unui fond de investiţii din Emiratele Arabe Unite, Sanban Group, iar marţi clubul insular i-a propus un contract pe doi ani, prin vocea directorului său executiv, Ghasston Slimen.
Fostul sprinter nu intenţionează să se alăture echipei malteze, a precizat, joi, agentul jamaicanului, Ricky Simms. Faptul că Usain Bolt joacă fotbal ''suscită mult interes'', a afirmat Simms pentru ESPN. ''Primim în mod regulat astfel de propuneri, dar pot confirma că Usain nu doreşte să dea curs acestei propuneri din Malta'', a explicat agentul.
''Îi dorim mult noroc lui Usain Bolt în cariera de fotbalist'', iar oferta Valletta FC ''este în continuare valabilă'', a reacţionat Ghasston Slimen la un post de televiziune.
Mariners va disputa primul meci oficial din noul sezon al A-League duminică, în deplasare, cu Brisbane Roar. Dacă nu va semna contractul până atunci, Bolt nu va putea face deplasarea.
Jamaicanul ''îşi va continua perioada de probe ... până la noi ordine'', a declarat, într-un comunicat dat publicităţii în urmă cu câteva zile, directorul executiv al clubului australian, Shaun Mielekamp.
După ce a dat probe în Germania, în Africa de Sud şi în Norvegia, sprinterul jamaican nu a fost niciodată aşa de aproape de a reuşi să îşi îndeplinească visul său de când era copil, acela de a deveni fotbalist, cum este acum la gruparea din Gosford, la 75 de kilometri nord de Sydney.
Potrivit presei, viitorul său contract ar putea ajunge la 3 milioane de dolari australieni (1,9 milioane de euro), iar Mariners aşteaptă să vadă dacă Federaţia australiană de fotbal (FFA) va susţine financiar această achiziţie.
Daily Telegraph că jamaicanul ar putea accepta un contract mai mic, care i-ar permite lui să semneze înţelegerea şi clubului să îl poată acoperi din punct de vedere financiar.

- Usain Bolt a fost testat antidoping înainte de a semna pentru o echipă profesionistă
- Hram cu spirit de Crăciun. Primăria reacţionează dur: Decoracţiunile au fost instalate ILEGAL
- Usain Bolt, ofertat de echipa malteză Valletta FC
- Un camion încărcat cu zeci de tone de pui congelaţi S-A RĂSTURNAT. Șoferul, în stare gravă la spital (VIDEO)