Cazul asasinării lui Jamal Khashoggi. Unde ar fi îngropat cadavrul jurnalistului saudit
Cadavrul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi este căutat de poliția turcă într-o pădure din apropierea Istanbulului și pe un teren agricol din provincia Yalova, informează The Guardian. Anterior, o "sursă bine plasată" din anchetă susținea că trupul neînsuflețit al acestuia ar fi fost dizolvat în acid, scrie Digi24.ro.
Jurnalistul a dispărut, pe 2 octombrie, după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul și se presupune că a fost asasinat.
Potrivit unor imagini înregistrate de mai multe camere de supraveghere, în seara aceleiași zile, mai multe mașini aparținând consulatului saudit s-au deplasat în pădurea de lângă Istanbul și în provincia Yalova. Acolo se află, acum, și polițiștii turci.
În paralel, anchetatorii au primit acces în reședința consulului saudit, unde au fost trimise reflectorare și o dronă pentru căutări extinse.
Cazul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi ține deja de aproape două săptămâni capul de afiș al presei internaționale. Potrivit ipotezei autorităților turce, dispariția corespondentului The Washington Post ar ascunde, de fapt, o crimă cu bestialitate, care ar fi avut loc chiar în clădirea consulatului Arabiei Saudite din Istanbul.
Scenariul autorităților turce este acela că la asasinarea lui Jamal Khashoggi (52 de ani) ar fi luat parte o echipă de 15 saudiți. Turcia a dat publicității copiile după pașapoartele a 7 dintre persoanele implicate în lichidarea incomodului jurnalist saudit, unul dintre cei mai acerbi critici ai prințului moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman.
Jurnalist de prestigiu, Jamal Khashoggi a ieșit la rampă după ce a acoperit conflictele din Orientul Mijlociu, între 1987 și 1999, precum și războiul din Afganistan, unde a urmărit la firul ierbii ascensiunea lui Osama bin Laden, fiind printre primii ziariști care au reușit să obțină un interviu din partea liderului rețelei teroriste Al-Qaeda.
La data atentatelor teroriste de pe 11 septembrie 2001, Khashoggi ocupa funcția de redactor-șef al cotidianului saudit Arab News, fapt care a făcut din el o sursă prețioasă pentru jurnaliștii străini care încercau să înțeleagă ce anume îi determinase pe piloții kamikaze implicați în atacuri să se facă un asemenea lucru.
Atitudinea lui constant anti-extremistă în politica editorială publicațiilor saudite, pe care le-a condus la începutul anilor 2000, i-a adus de multe ori mazilirea pe motive politice.