Surpriză pentru Chişinău. Când vom avea troleibuze noi pe străzi
De la începutul lui noiembrie, încă cinci troleibuze de tip nou, cu propulsie autonomă, vor circula prin Capitală. Acestea sunt aduse din Belarus şi asamblate la Chişinău. Troleibuzele sunt dotate cu aer condiţionat şi acumulatoare. Potrivit directorului Regiei Transport Electric, itineralul de circulaţie a unităţilor de transport urmează a fi stabilit de municipalitate.
Cele cinci troleibuze au ajuns în Capitală la mijlocul lunii septembrie curent. În prezent, muncitorii montează sistemul electric, dar şi blocurile optice, care vor fi dotate cu lămpi LED.
Muncitorii spun că un troleibuz poate fi asamblat, în totalitate, timp de o săptămână.
"Consolele instalăm pentru a pune sticla din faţă. Aici, la mijloc, din urmă. La acestea, care cu acumulatoare tare multe mărunţuşuri sunt. Timp foarte mult se duce la dânsele", a spus Alexandru Arnautu, mecanic.
"Noi avem partea electrică cu electronică, sunt toate cablurile, montarea merge la noi. Controlăm, verificăm şi ele pleacă la toate agregatele, motoarele electrice care sunt pe tot troleibuzul. Lumina, toate gabariturile", a spus Victor Levciu, şeful atelierului de reparaţie şi asamblare RTEC.
Potrivit directorului Regiei Transport Electric, troleibuzele ar putea circula şi în afara oraşului, odată ce acestea sunt dotate cu acumulatoare. Costul unei unități de transport este de aproape 240.000 de euro, bani investiţi din bugetul municipal.
"Troleibuzele cu mers autonom ne permit să ne extindem raza de acoperire. Numărul unităţilor de transport, care sunt emise zilnic la linie este în creştere", a spus Dorin Ciornîi, directorul RTEC.
Costul celor cinci troleibuze este de 1,2 milioane de euro. Până la sfărşitul anului curent, urmează să ajungă în Capitală şi celelalte 10 unităţi de transport procurate din Belarus.
Cinci dintre acestea vor fi cu propulsie autonomă şi sisteme de aer condiţionat, iar celelalte cinci vor circula cu bare electrice.
În prezent, pe străzile municipiului se deplasează 305 de troleibuze.
- Nu a mai fost reparată de 40 de ani. Au început lucrările de reabilitare pe strada Pădurii din Capitală
- Victimele exploziei din Capitală vor putea reveni la casele lor până la 22 decembrie
- Cer variabil în toată țara. Câte grade vor indica termometrele
- IMAGINI ȘOCANTE în Capitală. Un tânăr, surprins în timp ce stătea pe plafonul unei mașini cu picioarele agățate de parbriz