John Bolton s-a întâlnit cu Lavrov pentru explicaţii privind anunţul SUA de retragere din tratatul INF
foto: blacknews.ro
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, s-a întâlnit luni la Moscova cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, care îi aştepta explicaţiile privind retragerea Statelor Unite din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (Intermediate Nuclear Forces Treaty, INF), anunţată de preşedintele Donald Trump cu două zile în urmă, scrie agerpres.ro.
John Bolton a discutat luni cu Serghei Lavrov despre soarta tratatului şi a avut o întâlnire de 'aproape cinci ore' cu Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Consiliului.
După întâlnire, Bolton a explicat că responsabili ruşi au insistat asupra faptului că Moscova nu încalcă tratatul.
'Rusia a indicat în mod foarte ferm că nu consideră că încalcă tratatul INF. În fapt', a menţionat el într-un interviu pentru Kommersant, 'ei au spus: voi sunteţi cei care încălcaţi tratatul'. 'Nu poţi forţa să asculte pe cineva care crede că nu greşeşte', a adăugat el, insistând că tratatul este depăşit.
'Nu retragerea din tratat este cauza problemei, ci faptul că Rusia încalcă tratatul este problema', a afirmat el. Statele Unite nu vor să fie singura ţară care respectă acest tratat, a explicat el, făcând referire la 'ameninţarea foarte reală' din partea Chinei.
Cei doi responsabili au discutat, de asemenea, despre posibilitatea prelungirii cu cinci ani a tratatului New Start, referitor la rachetele strategice, care va expira în 2021, a indicat Consiliul Securităţii Rusiei. Bolton a declarat însă pentru Kommersant că Washingtonul vrea 'să rezolve mai întâi problema INF'.
Potrivit Ministerului de Externe de la Moscova, Lavrov şi Bolton au abordat cooperarea bilaterală, lupta împotriva terorismului şi 'modul de menţinere a stabilităţii strategice'.
John Bolton urmează să se întâlnească marţi cu preşedintele rus Vladimir Putin, conform purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
În funcţie din martie 2018, Bolton este cunoscut pentru poziţiile sale foarte ferme în materie de politică externă. El s-a numărat printre cei care au pledat pentru ieşirea din acordul nuclear cu Iranul şi nu şi-a ascuns niciodată convingerea că SUA ar trebui să lovească militar Coreea de Nord în loc să negocieze. Totodată, Bolton rămâne partizanul unor sancţiuni mai extinse împotriva Rusiei, acuzată de Washington de tentativă de perturbare a procesului democratic american.
Potrivit cotidianului britanic The Guardian, John Bolton este cel care a făcut presiuni asupra preşedintelui american pentru o retragere din tratatul INF, şi tot el ar fi acela care blochează orice negociere privind extinderea tratatului New Start.
Tratatul INF a fost semnat în 1987, spre sfârşitul Războiului Rece, de preşedintele american Ronald Reagan şi de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov.
Actualul preşedinte american susţine că Moscova încalcă de mai mulţi ani acest tratat, Washingtonul acuzând în special desfăşurarea sistemului de rachete 9M729, a căror rază ar depăşi limita convenită de 500 km.
Reacţiile internaţionale sunt unanime în a chema SUA să nu abandoneze tratatul INF. Uniunea Europeană a subliniat luni că Washingtonul şi Moscova 'trebuie să continue un dialog constructiv pentru menţinerea acestui tratat (...) crucial pentru UE şi securitatea mondială', în timp ce China a chemat SUA 'să reflecteze de două ori'.
Tratatul INF, care interzice utilizarea unei serii întregi de rachete cu raze de acţiune între 500 şi 5.500 km, a pus capăt crizei declanşate în anii 1980 prin desfăşurarea de rachete SS-20 sovietice cu ogive nucleare care aveau ca ţinte capitale occidentale.

Casa Albă, Serghei Lavrov, SUA, Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediaretoate TAG-urile
Externe
Externe
- FEBRA LOTERIEI A LOVIT SUA. Loteria Mega Millions a pus la bătaie cel mai mare jackpot din istoria Americii
- Decizia SUA de a se retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare pune pe jar comunitatea internaţională
- TENSIUNILE se pot amplifica: Nave militare SUA au tranzitat Strâmtoarea Taiwan
- ÎN DRUM SPRE SUA. 5.000 de emigranţi din America Centrală, blocaţi în Mexic