Vlad Plahotniuc: Guvernul va implementa la nivel național modelul de campanie O Nouă Viață. Se pot face lucruri importante pentru Moldova
Embed:
Proiectul de succes al Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss" - "O nouă viaţă" a fost preluat de Guvern şi va fi implementat în toată ţara. Cabinetul de miniştri a decis să asigure familiile cu lucruri necesare nou-născuţilor imediat după naştere. Cutia bebeluşului va fi oferită în maternități, din 1 decembrie. Scopul campaniei este de a creşte natalitatea.
"Noi am reuşit majorarea îndemnizaţiei unice la naştere am ajuns până la suma de 5300 care este actuală. Practic se adaugă încă două mii de lei acesta va fi costul unei cutii. Care poate fi privită prin prisma măririi îndemnizaţiei unice la naştere copilului", a spus Pavel Filip, prim-ministru.
Ministrul Sănătăţii, Silvia Radu, a scris pe Facebook că acest program social este un ajutor atât pentru părinţi, cât și pentru bebeluşii care se vor naște.
Totodată, preşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a precizat că se bucură că proiectul "O nouă viață", iniţiat de fundaţia sa acum doi ani, a devenit un program de stat.
Cutiile oferite de autorităţi vor conține produse în valoare de două mii de lei, printre care hăinuțe pentru nou-născuți, produse de igienă, scutece, o păturică și lenjerie pentru pat. Darurile vor ajunge atât la părinţii care sunt cetăţeni moldoveni, cât şi la străinii cu drept de şedere în ţara noastră. Cheltuielile bugetului de stat în acest scop, pentru 2018, vor fi de aproximativ 5,7 milioane de lei, iar pentru anul viitor vor fi necesari aproape 68 de milioane de lei. În 2017, în Moldova s-au născut puţin peste 34 de mii de copii.

- Emoţii de fericire la maternitatea din Cimişlia. Proaspetele mămici s-au bucurat de cutiile cadou oferite de Fundaţia Edelweiss
- O nouă viață: 24.000 de bebeluşi au primit cutii cu daruri din partea Fundației lui Vlad Plahotniuc, Edelweiss
- BUN VENIT PE LUME! Peste 2000 de bebeluși din Bălți au primit cutia-cadou de la Fundația lui Vlad Plahotniuc, Edelweiss