BERD a oferit Moldovei un credit în valoare de 10 milioane de euro. Pentru ce vor fi utilizaţi banii
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a oferit Moldovei un credit în valoare de 10 milioane de euro. Proiectul vine să susţină dezvoltare şi modernizarea întreprinderilor mici şi mijlocii din ţara noastră care vor produce marfă pentru a exporta în Uniunea Europeană.
Creditul este acordat în condiţii preferențiale prin intermediul unei banci din ţara noastră, iar împrumutul are şi o componentă de grant.
Acordul de împrumut a fost semnat între reprezentanţii BERD şi cei de la o bancă din Moldova.
"Noi contractăm un împrumut de 10 milioane de euro. Perioada minimă a împrumuturilor care vor fi debursate din acest venit de creditare va fi de 36 de luni. În funcţie de termenul împrumutului şi dorinţa şi capacitatea clientului de a lucra cu noi rata dobânzii se va poziţiona undeva de la 4,5 %- 6%. Componenta de grant va fi până la 15 la sută", a menţionat Irina Coroi-Jovmir, reprezentant al băncii.
Creditul poate fi accesat de antreprenorii care intenţionează să-şi dezvolte afacerile, cu scopul ca ulterior producţia să o exporte în ţările UE.
"Vor fi investiţi aceşti bani în modernizarea echipamentelor şi a proceselor de producere care să întrunească scandarele UE, care sunt destul de solicitante. Este vorba despre respectarea standardelor de sănătate, de siguranţă şi de mediu", a precizat Alain Pilloux, vicepreședintele BERD.
Reprezentanţii BERD şi cei ai Uniunii Europene apreciază progresul reformelor în domeniul finanțelor și sectorul bancar din Republica Moldova.
"Obiectivul numărul unu al BERD-ului pe parcursul acestor ultimilor ani, împreună cu UE, FMI, cu guvernatorul BNM şi Guvernul Republicii Moldova a fost de a restabili transparenţa acționariatului în băncile din Moldova. A fost un efort colectiv masiv. Şi cred că vedeţi că există şi rezultate", a declarat Alain Pilloux, vicepreședintele BERD.
"Noi putem cu satisfacţie să spunem că sectorul din Republica Moldova s-a stabilizat şi că eforturile depuse de către FMI, UE au rezultat într-un sistem bine funcţional. Noi vrem ca această activitate să continuie pentru ca tot mai multe întreprinderi să beneficieze de pe urma asistenţei europene", a punctat Urszula Pallasz, reprezentant delegația UE în Moldova.
BERD este unul dintre cei mai mari investitori străini în Republica Moldova, cu peste 1,2 miliarde euro în 120 de proiecte și un volum record de investiții semnate în 2017, de 130 milioane euro.