Începutul unei noi curse a înarmării: Rusia va crea noi arme, fără echivalent în lume
Asistăm la începutul unei noi curse a înarmării. Președintele Vladimir Putin a declarat în fața unei săli pline de militari ruși de rang înalt că țara sa va crea noi arme, fără echivalent în lume.
"Ne concentrăm pe aprovizionarea armatei noastre cu armament și tehnică moderne. Multe dintre ele vor fi produse în serie foarte curând. Caracteristicile lor tactice și tehnice sunt cu mult mai înalte decât echivalentele lor din străinătate, iar unele dintre ele nu au analog", a menţionat liderul de la Kremlin.
Spusele sale vin în contextul în care omologul său american, Donald Trump, și-a exprimat intenția de a retrage SUA din Tratatul Forțelor Nucleare.
"Rusia nu amenință pe nimeni și și-a respectat cu strictețe obligațiunile asumate în sfera securității internaționale și a controlului armamentului. Suntem întotdeauna deschişi pentru un parteneriat constructiv în interesele stabilității mondiale", a precizat Vladimir Putin.
Relațiile dintre Rusia și Statele Unite devin tot mai încordate. Zilele trecute, consilierul pe probleme de securitate națională a președintelui SUA, John Bolton, a efectuat o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu oficiali ruși de rang înalt.
Discuțiile au rămas fără rezultat. NATO, prin vocea secretarului general, Jens Stoltenberg, și-a exprimat susținerea oficială pentru Statele Unite cu privire la acest subiect și a acuzat direct Rusia că nu își respectă angajamentele.