MOMENTE DE GROAZĂ la circ. O fetiţă de patru ani a fost atacată de leu (VIDEO +18)
O fetiţă de patru ani a fost atacată de un leu, în timpul unei reprezentanții date de Circul de Stat Big Moscow. Leul a țâșnit din mâinile dresorului lui și s-a repezit prin plasa de siguranță la o fetiță. Incidentul a avut loc în Uspenskoye, Rusia.
Ksenia a fost sfâșiată de animalul sălbatic și transportată de urgență la spital. Ea a supraviețuit atacului dar doctorii spun că "va avea urme toată viață" după ce a suferit răni serioase pe față și pe piept, scrie libertatea.ro.
Un martor a povestit că mama fetiței a lăsat-o pe aceasta să se aproprie prea mult de plasa de siguranță și să fluture un steag, potrivit Daily Mail.
Leul a reacționat și a apucat-o pe fetiță cu laba, trăgând-o în interiorul arenei. Animalul și-a băgat colții în capul micuței care a fost salvată, în cele din urmă, de personalul circului.
Deși în multe țări s-a interzis folosirea animalelor în reprezentații ale circului, leii continuă să fie folosiți în Rusia.