POVESTEA IMPRESIONANTĂ a unei tinere care și-a găsit animalul de companie la cinci ani după ce l-a pierdut
O tânără din Argentina și-a găsit animalul de companie la cinci ani după ce l-a pierdut.
Însă minunea s-a întâmplat zilele acestea, când Candelaria a reușit să-și găsească animalul de companiei prin intermediul rețelelor de socializare, scrie libertatea.ro.
Pe Instagram, argentinianca a dat peste cățelul ei cu ajutorul unui grup dedicat animalelor de companie pierdute. Acolo a văzut fotografii postate de o internaută cu patrupedul.
"L-am recunoscut imediat într-o fotografie, după ochi, după privire", a declarat emoționată Candelaria. Apoi, tânăra a mres să-l întâlnescă pe labrador, care răspundea la numele de Tobias.
"E un miracol. Mi-am recuperat cel mai bun prieten", a spus tânăra.
Patrupedul se afla tot în zona în care locuiește Candelaria, la câteva blocuri distanță.
"Tobi a ajuns în familia noastră când eu am împlinit 15 ani. L-am ales împreună cu frații mei. A învățat de mic să deschidă ușa de la intrarea în casă și așa l-am pierdut. A ieșit pe ușă și n-a mai venit", a îcheiat ea.