Un temut gangster din Boston a fost ucis în bătaie într-o închisoare federală de maximă securitate
Un temut gangster din Boston, James "Whitey" Bulger, a cărui viață a inspirat mai multe filme la Hollywood, a fost găsit mort într-o închisoare federală de maximă securitate din Virginia de Vest la scurt timp după ce fusese transferat dintr-un penitenciar din Florida. Gangsterul avea 89 de ani și din câte se pare a fost ucis în bătaie de către ceilalți deținuți, scrie Digi24.ro.
Viața lui Bulger, care în 2013 a fost condamnat pentru 11 crime, a stat la baza mai multor scenarii de film. El fusese prins în California în 2011, după ce a fost dat în urmărire timp de 16 ani. Bulger a fost liderul bandei Winter Hill din South Boston. Activitatea acestei bande a fost subiect al filmului Black Mass cu Johnny Depp, dar a stat și la baza filmului The Departed (Cârtița), care a câștigat în 2007 patru premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film.
Moartea lui Bulger a intervenit în aceeași zi în care a fost transferat la închisoarea Hazelton, unde sunt închiși 1.385 de deținuți. Unul dintre aceștia, care are legături cu mafia, este anchetat pentru uciderea lui Bulger, au relatat surse citate de Boston Globe. Bulger a fost bătut cu bestialitate de unul sau mai mulți deținuți la scurt timp după ce a ajuns în închisoare, au declarat surse din rândul poliției, citate de CBS.
Autoritatea care se ocupă de închisori în SUA a refuzat să spună săptămâna trecută de ce Bulger - care era condamnat pe viață - a fost mutat din penitenciarul din Florida.
Însă, potrivit The Boston Globe, Bulger fusese transferat la închisoarea din Florida de la o altă închisoare din Arizona, în 2014, după ce o relație pe care ar fi avut-o cu o femeie psiholog care îl consilia a atras atenția conducerii închisorii.
Bulger s-a născut în 1929 și era unul dintre cei șase copii ai unei familii irlandezo-americane. Crescut în cartierul South Boston, un cartier al irlandezilor catolici, a intrat de tânăr în banda The Shamrocks, începând cu furturi de mașini și ajungând apoi să jefuiască bănci. I s-a spus "Whitey" din cauza părului blond.
A ajuns să pună bazele unui adevărat imperiu care se ocupa de cămătărie, jocuri de noroc, extorcări, trafic cu droguri și crime. La un moment dat a încercat să furnizeze arme grupării paramilitare Armata Republicană Irlandeză din Irlanda de Nord.
În cele din urmă, a fost arestat și condamnat pentru jaf armat și deturnare și trimis la celebra închisoare Alcatraz din San Francisco. Se pare că i-a plăcut așa de mult acolo, încât, ulterior, când era dat în urmărire generală, a venit și a vizitat Alcatraz ca turist.
Culmea e că fratele lui Bulger, William, a fost un influent politician democrat, care a devenit președinte al Senatului din statul Massachusetts în 1978, iar ulterior președintele Universității Massachusetts.
A fost dat în urmărire generală din 1995 și a fost prins abia în 2011, în California. Se ascundea la prietena lui, Catherine Greig. A fost condamnat în 2013 pentru o serie de infracțiuni, inclusiv participare la 11 crime comise în anii 70 și 80 pe întreg teritoriul SUA. Guvernul american a fost nevoit să plătească victimelor sale despăgubiri de peste 20 de milioane de dolari, pe motiv că el a comis aceste crime în timp ce era sub monitorizare federală.
Potrivit FBI, Bulger a fost informatorul lor secret din 1975, deși gangsterul a negat asta întotdeauna.
În 2015, un grup de studenți care avea un proiect la istorie i-a trimis o scrisoare în închisoare, iar gangsterul le-a răspuns. Se pare că își regreta trecutul: "Viața mea a fost irosită și mi-am petrecut-o prostește", le-a scris el, potrivit BBC News.
- TULBURĂTOR! A ucis în bătaie un copil de 7 ani, pentru că acesta a râs de numele tatălui lui
- Bărbat ucis cu bestialitate în Cahul. Poliţia îi caută pe suspecţi: aceştia se deplasează cu un Mercedes cu numerele de Bulgaria
- Maşină cu explozibili, abandonată în parcarea unui centru comercial din Paris. Unul din ocupanţi e un gangster evadat din închisoare