Un avion cu români a aterizat de urgență în Slovacia din cauza unor probleme tehnice
Emoţii teribile pentru pasagerii unui avion Blue Air care plecase de la Cluj la Dublin. Aeronava a aterizat de urgenţă în Slovacia, la Bratislava. La o oră de la decolare, pe bordul aeronavei s-au aprins senzorii care indicau depresurizarea cabinei.
”Aeronava tip Boeing 737-800 ce opera zborul 0B3755, pe ruta Cluj - Dublin, a decolat conform orarului de zbor la ora 10.10 (ora României), iar după aproximativ o oră de zbor comandantul a solicitat aterizarea pe cel mai apropiat aeroport, pentru efectuarea de verificări suplimentare. Astfel, în jurul orei 11.40, aeronava a aterizat în condiţii normale pe Aeroportul Bratislava (Slovacia)”, a anunţat, miercuri, compania Blue Air, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, decizia comandatului a fost luată ca măsură de precauţie, în urma activării unor senzori la bordul avionului YR-BMP, care au indicat o posibilă depresurizare a cabinei, scrie Digi24.ro.
”Echipajul a informat pasagerii cu privire la această situaţie şi au activat măştile de oxigen conform procedurilor standard. Aceştia au fost cooperanţi cu personalul navigant. La această oră, compania Blue Air pregăteşte o altă aeronavă cu echipaj care să preia pasagerii şi să-i transporte către destinaţia lor. De asemenea, compania le asigură asistenţă şi refreshments (mâncare şi băuturi)”, se mai arată în document.
Potrivit companiei, ”situaţia nu a pus în niciun moment în pericol securitatea pasagerilor sau a echipajului”, aeronava urmând a fi supusă verificărilor tehnice.
- De ciudă că nu au locuri: Mai mulţi călători au blocat, timp de două ore, trenul Ungheni - Chișinău
- În loc să urce în vagon, s-au așezat pe șine: Trenul diesel Ungheni - Chișinău, blocat
- Un autocar cu 70 de pasageri care venea din Spania S-A RĂSTURNAT în România: Sunt VICTIME. S-a activat planul roșu (VIDEO)