Creştina ACHITATĂ după pedeapsa capitală primită pentru blasfemie părăseşte Pakistanul. Radicalii islamişti protestează
Femeia creştină care a fost achitată în Pakistan pentru condamnare la moarte, după ce a fost acuzată de blasfemie urmează să părăsească ţara.
Anunţul a fost făcut astăzi, 1 noiembrie, de către memebrii familiei. În acelaşi timp, sute de radicali islamişti protestează pentru a doua zi consecutiv împotriva verdictului, relatează Associated Press.
PUBLIKA.MD aminteşte că ieri, 31 octomrbie, Curtea Supremă din Pakistan a decis miercuri să o achite pe femeia care în anul 2010 a fost condamnată pentru blasfemie în urma unei altercaţii în 2009. Conflictul a izbucnit după ce două femei de religie musulmană au refuzat să bea apă din recipientul folosit de o persoană creştină.
Asia Bibi a fost acuzată că l-ar fi insultat pe profetul Mahomed în cursul altercaţiei.
Acuzaţia lui Bibi a ridicat imediat temerile legate de violenţa religioasă, reprezentând o provocare pentru guvernul noului prim ministru Imran Khan, care a venit la putere în această vară, parţial urmărind agenda islamistă. Khan i-a avertizat pe protestatarii islamişti ieri seară să nu "testeze răbdarea statului".
James Masih, fratele său, a spus că Bibi se află într-o locaţie secretă unde este ţinută din motive de securitate în aşteptarea eliberării oficiale.
Soţul acesteia, Ashiq Masih, s-a întors din Marea Britanie cu copiii lor la jumătatea lunii octombrie şi o aştepta să se alăture familiei, a adăugat fratele său.
Între timp, peste 1.000 de protestatari au blocat o şosea care leagă capitala Islamabad de oraşul Rawalpindi. Aceştia cer ca Bibi să fie spânzurată public. Autorităţile au dislocat trupe paramilitare, semnalând că s-ar putea deplasa pentru a degaja drumurile.
- Premierul britanic Theresa May: Marea Britanie nu se pregăteşte pentru alegeri generale
- Curtea Supremă din Pakistan a invalidat decizia de condamnare la moarte a unei femei creștine acuzată de blasfemie
- Atac cu ciocanul la stația de metrou Stratford din Londra. Un grup de români a imobilizat atacatorul
- Mii de islamişti protestează în Pakistan. Care este motivul