Filip: Moldova insistă pe retragerea trupelor ruseşti. Trebuie de consolidat tot ce înseamnă diplomaţie preventivă
Autorităţile de la Chişinău insistă că Moscova trebui să-şi retragă trupele de pe teritoriul ţării noastre. Despre asta a vorbit premierul Pavel Filip la Minsk, în cadrul reuniunii Grupului de bază al Conferinţei pe probleme de securitate de la Munchen.
Prim-ministrul a menţionat că în pofida eforturilor depuse, inclusiv la nivel internațional, avansarea în soluționarea conflictelor înghețate este dificilă.
"Soluţia ar trebui să fie configurată şi asumată de noi cei care trăiesc pe ambele maluri ale Nistrului. Partenerii externi trebuie să aibă un rol important, dar condiţia principală este că aceşti parteneri trebuie să promoveze o agendă comună şi nu interese contradictorii", a menţionat Pavel Filip.
Pavel Filip susţine că Moldova va insista pe retragerea trupelor ruseşti cât mai curând posibil, iar, în acest sens, autorităţile de la Chişinău vor elabora soluţii bazate pe principii de integritate.
"Cred că şi la Moscova se realizează tot mai mult că conflictul transnistrean trebuie rezolvat. Este important de consolidat şi dezvoltat tot ce înseamnă diplomaţie preventivă, avertizare timpurie şi intervenţie timpurie, aceasta va permite, din punctul meu de vedere, evitarea conflictelor noi şi concentrarea eforturilor tuturor autorilor interesaţi pe reglementarea conflictelor existente", a declarat prim-ministrul.
Subiectul a fost discutat de Pavel Filip şi în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu Dirk Wiese, coordonatorul federal pentru relaţii cu Rusia, Asia Centrală şi ţările Parteneriatului Estic. Premierul a apreciat relațiile bilaterale moldo-germane și a mulțumit pentru sprijinul politic de durată acordat în procesul de soluționare a conflictului transnistrean.
În 2017, premierul Pavel Filip a prezentat o rezoluţie de la tribuna Adunării Generale a ONU, în care a vorbit despre retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Moldovei. Alături de ţara noastră, proiectul a fost semnat de România, Ucraina, Georgia, Estonia, Letonia, Lituania, Canada, Polonia, Cehia şi Marea Britanie. În iunie anul acesta, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţia. Documentul care cere Moscovei să încheie cât mai repede şi necondiţionat acest proces a fost susţinut de 64 de state.
- Pavel Filip: Voința politică și atmosfera de încredere, factorii necesari pentru soluţionarea conflictului transnistrean
- Pavel Filip, la Sângerei: Responsabilitatea noastră este să muncim. Vom lucra astfel ca să nu ne fie rușine pentru lucrurile pe care le-am făcut
- Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu noul șef al Oficiului CoE în Republica Moldova, William Massolin