Familia lui Chris Cornell, care s-a sinucis în 2017, îl dă în judecată pe medicul muzicianului
Familia muzicianului american Chris Cornell îl dă în judecată pe medicul acestuia, pe care îl acuză că i-a prescris cântăreţului cantităţi exagerate de medicamente ce i-au provocat tulburări mintale din cauza cărora rockerul s-a sinucis, în mai 2017.
Văduva muzicianului, Vicky Cornell, şi copiii lor, Toni şi Christopher, sunt reclamanţi în acest proces intentat la Curtea Superioară din Los Angeles, potrivit Associated Press.
Medicul muzicianului, Robert Koblin, este acuzat că i-a prescris lui Chris Cornell, "în mod neglijent şi repetat", "medicamente - printre care anxioliticul lorazepam - care i-au provocat tulburări mentale şi i-au afectat judecata, determinându-l să aibă comportamente impulsive periculoase, pe care nu le putea controla, fapt care l-a costat viaţa", potrivit documentelor depuse în instanţă.
Potrivit documentelor, medicul i-a prescris, fără să vorbească cu muzicianul sau să îl consulte, cantităţi mari de medicamente în ultimele 20 de luni de viaţă.
Pe 18 mai 2017, Chris Cornell, solist al trupelor Soundgarden, Temple of the Dog şi Audioslave, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din oraşul american Detroit. Chris Cornell avea 52 de ani. Medicii legişti au stabilit că acesta s-a sinucis prin spânzurare. Testele toxicologice au arătat că avea în organism un nivel ridicat de lorazepam, naloxonă (un anti-opioid), barbiturice, cofeină şi un anticongestionant. Totuşi, nu aceste substanţe i-au provocat moartea.
Chris Cornell este considerat una dintre figurile de marcă ale mişcării grunge din anii 1990. Acesta a primit o nominalizare la premiile Globul de Aur pentru piesa "The Keeper", care a apărut pe coloana sonoră a filmului "Machine Gun Preacher" (2011), şi a compus, alături de David Arnold, şi interpretat piesa "You Know My Name", tema filmului "Casino Royale" (2006).