Un întreg orăşel din California este în alertă, după ce o ţestoasă a dispărut fără urmă
Foto: observator.tv
canal tv
Un întreg orăşel din California este în alertă, după ce o vedetă de pe reţelele de socializare a dispărut fără urmă. Este vorba de o ţestoasă de origine africană, pe nume Ethel. În vârstă de doi ani, trăia în casa unor localnici care îi făcuseră cont pe Instagram.
Iar imaginile în care purta diferite costume au atras mii de admiratori, scrie observator.ro.
Dar într-o zi în care stăpânii erau plecaţi, ţestoasa a plecat în lume. Şi chiar dacă specia ei este renumită pentru viteza scăzută, s-a îndepărtat destul de mult şi nu mai este de găsit.
Familia a oferit o recompensă de 500 de dolari, deocamdată fără rezultat.