UIMITOR! Telescopul spaţial Hubble a surprins în spaţiu un chip zâmbitor (FOTO)
Foto: NASA
Telescopul spaţial Hubble a surprins un grup de galaxii care alcătuiesc imaginea unui chip zâmbitor, a anunţat Agenţia spaţială americană NASA, citată duminică de Xinhua.
Într-o imagine publicată pe site-ul NASA, pot fi observate două puncte foarte strălucitoare sub care se află un arc luminos, ce se disting în mijlocul unei mări de stele şi alcătuiesc o faţă zâmbitoare.
Arcul de lumină este, potrivit NASA, o galaxie deformată de trecerea unei surse cu câmp gravitaţional foarte mare. ''Galaxia inferioară, în formă de arc, are forma caracteristică a unei galaxii care a fost distorsionată gravitaţional - lumina sa a trecut prin apropierea unui obiect masiv care se îndreaptă în direcţia noastră şi a deformat-o'', a explicat NASA.
Chipul zâmbitor este situat în grupul de galaxii SDSS J0952+3434 şi a fost capturat de o cameră a telescopului Hubble, respectiv Wide Field Camera 3 (WFC3).
Această imagine a fost surprinsă de puternicul telescop în cadrul eforturilor de înţelegere a modului în care se formează noi stele în cosmos.
WFC3 este capabil să ''vadă'' galaxii aflate la mare distanţă, cu o rezoluţie fără precedent - îndeajuns de mare pentru a localiza şi studia regiuni din interiorul acestora în care se formează stele, scrie Agerpres.ro.
Telescopul spaţial Hubble a redevenit operaţional la 26 octombrie după ce inginerii americani au reuşit să înlocuiască un giroscop care se defectase.
Cu o durată de funcţionare prevăzută iniţial la 15 ani, telescopul spaţial Hubble a contribuit la realizarea unor descoperiri ştiinţifice majore în ultimii 28 de ani. Specialiştii se aşteaptă ca telescopul să continue să facă astfel de descoperiri şi în deceniul următor.
Lansat pe 24 aprilie 1990 de către naveta Discovery, Hubble a fost plasat pe orbită la 570 de kilometri de Terra. Până în prezent, telescopul a realizat numeroase imagini cu Sistemul Solar, Calea Lactee şi galaxii îndepărtate.
Amânată de trei ori până acum, lansarea puternicului telescop spaţial James Webb Space, care ar trebui să îl înlocuiască pe Hubble, este prevăzută pentru martie 2021.