Ministrul Chiril Gaburici, văzut în Dubai cu una dintre cele mai inteligente "femei" din lume (VIDEO)
Delegația Moldovei, în frunte cu Chiril Gaburici, ministru al Economiei și Infrastructurii, a lansat la nivel internațional Programul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție. Lansarea programului a avut loc în cadrul Conferinței Globale a Reședinței și Cetățeniei, care se desfășoară în Dubai, Emiratele Arabe Unite.
În cadrul conferinţei de presă, Gaburici a fost prezentat de Sophia, primul robot umanoid, care l-a felicitat pe ministru pentru programul lansat.
"Sunt Sofia şi sunt entuziasmată să fiu primul robot invitat la o conferinţă despre rezidenţă globală şi cetăţenie. 0.09 Sunt încântată să fiu aici în Dubai. Poate că aici mai mult ca oriunde e mai evidentă relaţia dintre progresul tehnologic, puterea paşaportului şi pregătirea pentru viitor. Sunt fericită să fiu aici alături de dvs pentru a vedea lansarea programului Republicii Moldova de acordare a cetăţeniei prin investiţii. [...] Prima întrebare este pentru excelenţa sa, Chiril Gaburici. În primul rând, felicitări pentru programul de acordare a cetăţeniei prin investiţii. Trebuie să fiţi încântat. Am vrea să ştim ce face acest program unic faţă de alte programe de acelaşi fel?", a declarat Sofia, robotul umanoid.
"În ultima perioadă, Republica Moldova a întreprins o serie de reforme semnificative pentru a încuraja investițiile. Guvernul actual vede oamenii de afaceri ca parteneri. Fiind un stat tânăr, cultura de afaceri se dezvoltă, astfel am luat toate măsurile necesare pentru a îmbunătăți mediul de afaceri și a deschide oportunități pentru investitorii interesați de potențialul țării noastre, creând în același timp infrastructura necesară. Programul de dobândire a cetățeniei prin investiții va stimula creșterea economică, va inspira industriile locale și va facilita dezvoltarea societății în general. Din fondurile colectate se va investi în infrastructură, educație și alte proiecte și direcții de importanță strategică pentru Republica Moldova. Statisticile vorbesc de la sine, trebuie doar să analizăm rapoartele financiare anuale ale țărilor precum Letonia, Malta, Cipru, Canada, Australia și altele, acolo unde a fost implementat un program similar", a declarat Chiril Gaburici.
Scopul Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție constă în consolidarea percepției și a competitivității Republicii Moldova pe plan internațional, în vederea atragerii investițiilor străine directe în domeniile de dezvoltare strategică stabilite de Guvern.
Potrivit programului, un investitor străin va putea obţine cetăţenia Moldovei dacă va aloca minimum 100 de mii de euro în Fondul de dezvoltare durabilă sau cel puţin 250 de mii de euro într-un domeniu strategic de activitate.
În cadrul conferinței internaționale, ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat că Guvernul a elaborat acest instrument având la bază bunele practici internaționale, totodată Chiril Gaburici a precizat că învingătorul concursului public de atribuire a contractului de prestare a serviciilor publice de elaborare, implementare și promovare internațională a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție pentru Guvernul Republicii Moldova este un partener cu o experiență internațională vastă în zeci de țări.
Delegația Republicii Moldova, în frunte cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, efectuează, în perioada 4-6 noiembrie 2018, o vizită de lucru în Dubai, Emiratele Arabe Unite.
Economie
- Ministrul Chiril Gaburici: În fiecare sat vor fi asfaltaţi câte cinci kilometri de drum
- Programul Cetăţenie prin Investiţii a fost lansat la nivel internațional la Dubai
- Cel mai mare Fond de investiţii din Emiratele Arabe Unite, interesat să investească în Moldova (GALERIE FOTO)
- Adio cariere în televiziune. Primul prezentator TV bazat pe inteligență artificială a început să lucreze în China (VIDEO)