O "bacterie necunoscută" ucide nou-născuţii în provincia Panjshir din Afganistan
O "bacterie necunoscută" ucide nou-născuţii în provincia Panjshir din Afganistan, provocându-le șoc septic. Doisprezece copii au murit duminică, 4 noiembrie, în intervalul 08.00 A.M. - 12.00 P.M., într-un spital din districtul Anabah, administrat de organizaţia nonguvernamentală italiană Emergency, a precizat Dejan Panic, coordonator de programe Emergency pentru Afganistan, scrie libertatea.ro.
"Salonul de nou-născuţi este în carantină", a precizat acesta, după ce a declarat că micuții au murit în secţia de nou-născuţi a spitalului, după ce s-au confruntat cu simptome similare. Alţi doi copii sunt în stare critică.
Sunt în derulare analize de laborator pentru determinarea tipului de bacterie care a provocat decesele.
Organizaţia Emergency a deschis primul centru medical în acest cartier în 1999 după care şi-a extins activitatea în mai multe provincii din Afganistan, tratând peste 6,2 milioane de pacienţi, informează sursa citată.
Recent, o nouă bacterie rezistentă la antibiotice a fost descoperită în zeci de spitale din lume.