Fiica impresarului care a recunoscut uciderea fotbalistului Daniel Correa Freitas, confimă ipoteza tatălui său
Allana Brittes, fiica presupusei amante a jucătorului, a rupt tăcerea, susţinând varianta tatălui său, Edson Brittes Jr, cel care a recunoscut că este făptaşului omorului lui Daniel Correa Freitas, fotbalist la Sao Paulo, găsit mort în Sao Jose dos Pinhais, Parana, din sudul Braziliei.
Brazilia e în stare de şoc după ce cadavrul unui jucător, decapitat și cu organele genitale tăiate, a fost găsit. Criminalul fotbalistului de la Sao Paolo s-a dovedit a fi chiar impresarul său, Edson Brittes Jr. De altfel, bărbatul şi-a recunoscut fapta şi a fost deja reţinut.
Povestea e cusută cu aţă albă, dar se pare că totul a plecat de la faptul că fotbalistul avea o relaţie cu soţia agentului. Jucătorul a încercat chiar să întreţină relaţii intime cu amanta sa, la o petrecere, în timp ce în casă se afla şi impresarul, dar aceasta s-a opus, de teamă probabil să nu fie prinsă. Agentul i-a surprins în cele din urmă, iar varianta sa e susţinută şi de fiica Allana Brittes (18 ani).
"Toată lumea petrecea, iar eu, fiind obosită, m-am dus sus pentru a mă culca. La câteva secunde după ce am intrat în camera mea, am auzit ţipete. Când m-am dus în dormitorul de unde se auzea gălăgie, l-am văzut pe Daniel Correa peste mama mea. Încerca să o violeze. Toţi au sărit pe el, pentru că mama ţipa. El nu a scos un cuvânt în tot acest timp", a explicat Allana Brittes, conform trome.pe.
Impresarul lui Daniel Correa a dezvăluit motivele pentru care a comis oribila crima. El a spus că a vrut să-l pedepsească pe fotbalist după ce l-a prins încercând să o violeze pe soția sa.
"Când am deschis uşa l-am văzut peste soţia mea, care striga după ajutor. Am făcut ceea ce orice bărbat din Brazilia ar fi făcut pentru soţia sa. Ar fi putut fi fiica, sora, mama sau soția ta".
Poliția din Sao Paolo, acolo unde a fost descoperit trupul fotbalistului, spune că acesta a fost torturat înainte să fie ucis, iar cadavrul sau a fost târât pentru aproximativ 30 de metri.
Din istoricul pozelor şi telefonului victimei, se pare că acesta avea o relaţie cu soţia impresarului de ceva vreme. El ar fi vrut să întreţină relaţii intime cu aceasta la acea petrecere, dar femeia nu a fost de acord, temându-se probabil că va fi prinsă.
Ulterior, Edson Brittes Jr a decis să îl ucidă pe Daniel Correa Freitas, pentru a se răzbuna.