Scriitorul Pierre Guyotat a câştigat premiul Medicis pe 2018 cu romanul Idiotie
foto:
Scriitorul Pierre Guyotat a câştigat marţi premiul Medicis pe 2018 cu romanul "Idiotie", publicat de editura Grasset, ce descrie evoluţia spre vârsta adultă a unuia dintre cei mai subversivi romancieri francezi, scrie agerpres.ro.
Rachel Kushner a fost recompensată cu premiul Medicis pentru roman străin cu volumul "Le Mars Club", tradus din engleză de Sylvie Schneiter şi publicat de editura Stock, în timp ce Stefano Massini a câştigat premiul Medicis pentru eseu cu volumul "Les Freres Lehman", apărut la editura Globe.
Pierre Guyotat a câştigat luni şi un premiu special Femina pentru ansamblul operei sale literare.
"Acest roman, 'Idiotie', relatează intrarea mea de odinioară în epoca vârstei adulte, între al 19-lea şi al 22-lea an de viaţă, din 1959 până în 1962", a rezumat scriitorul francez, autorul cărţii "Tombeau pour cinq cent mille soldats", ajuns între timp la vârsta de 78 de ani.
Operă autobiografică, romanul "Idiotie" este scris într-un ritm alert, care nu scade niciodată în intensitate. Relatarea începe în toamna anului 1958. Tânărul Guyotat, care nu avea încă 18 ani şi era încă minor, a părăsit oraşul Lyon pentru a se muta la Paris, convins că putea să îşi împlinească în capitala franceză destinul său de poet. Tatăl lui, care era medic, a trimis pe urmele sale un detectiv privat.
Viaţa la Paris era însă foarte grea. A dormit sub podul Alma. Cu un limbaj în acelaşi timp îndrăzneţ şi cizelat, Pierre Guyotat îşi încântă cititorii prezentând scene dintr-un Paris popular care nu mai există în prezent. Lucrând pentru o firmă de curierat, a spionat un cuplu aflat în ipostaze intime printr-o fereastră uitată deschisă.
În 1961, în timp ce primul lui text ("Sur un cheval") tocmai fusese acceptat spre publicare de editura Seuil, a fost chemat la arme pentru a lupta în Algeria.
Spiritul lui refractar nu se potrivea însă cu disciplina militară. A scris pagini halucinante şi teribile, ce descriu bătăi, umilinţe din partea militarilor cu rang superior, zile de carceră.
Revenit în viaţa civilă, Pierre Guyotat spune că a rămas bântuit de "toţi cei ucişi, toţi cei mutilaţi în zona nasului, buzelor, urechilor, toţi cei care erau dezmembraţi, toţi cei evisceraţi, toţi cei care au fost urmăriţi şi vânaţi, toţi cei bătuţi până la moarte, toţi cei ciopârţiţi, toţi cei care au fost incendiaţi, bebeluşii aruncaţi de ziduri, mamele însărcinate eviscerate, toate femeile violate, toţi cei torturaţi (...), victime cu întârziere ale crimei originale a cuceririi".
S-a întors la Paris, "la foame", dar "hotărât să se lupte".
În 2017, premiul Medicis pentru roman francez a revenit scriitorului Yannick Hanael pentru volumul "Tiens ferme ta couronne" (editura Gallimard), iar italianul Paolo Cognetti a câştigat premiul Medicis pentru roman străin cu volumul "Les huits montagnes" (editura Stock). Premiul Medicis pentru eseu a revenit anul trecut scriitorului american Shulem Deen, recompensat pentru volumul "Celui qui va vers elle ne revient pas" (editura Globe).
Premiul Medicis este un trofeu literar francez, atribuit în fiecare an în luna noiembrie. A fost înfiinţat în 1958 de Gala Barbisan şi Jean-Pierre Giraudoux şi este acordat unui scriitor debutant sau care, potrivit organizatorilor, nu a dobândit încă o notorietate "pe măsura talentului său".

- Marele premiu de 1,6 miliarde de dolari al loteriei Mega Millions din SUA a fost câştigat
- Răpit de piraţi: marinarul român răpit luna trecută în Nigeria a fost eliberat
- CEI MAI BUNI PITICI FOTBALIŞTI. Paraguay a cucerit Copa America, rezervată piticilor
- Paraşutist român, MORT în Alpi. Paraşuta nu i s-a deschis