Oraşul din România şi întreaga Europă în care se respiră cel mai curat aer şi se găseşte cel mai uşor un loc de muncă
Clujul unul dintre oraşele din România care s-a dezvoltat foarte frumos în ultimii ani, iar acest lucru a fost posibil datorită unei strategii de dezvoltare coordonată de un profesor asociat la Michigan State University, scrie businessmagazin.ro.
Spre deosebire de Bucureşti, care nu are o strategie clară de dezvoltare, la Cluj, Călin Hintea, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babes-Bolyai şi profesor asociat la Michigan State University coordonează strategia de dezvoltare a oraşului pe termen lung.
Doctor în ştiinţe sociale şi politice, absolvent al mai multor stagii de pregătire în administraţie efectuate în SUA, Franţa şi Austria, prof. Călin Hintea a făcut în ultimii ani cercetări pe sute de comunităţi mai mici sau mai mari din România, observând atât problemele majore care apar peste tot, cât şi oportunităţile care ar putea fi exploatate. De primarii care vor, bineînţeles.
Cu o asemenea perspectivă, orientată către cunoaştere, nici nu e de mirare că, de exemplu, municipiul Cluj-Napoca este, după Praga, oraşul din UE unde se găseşte cel mai uşor un loc de muncă, potrivit Eurostat, şi nici nu te întrebi de ce jurnaliştii de la Vogue povestesc despre Cluj ca despre un oraş în care ţi-e drag să trăieşti.
Peste 15% dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca, datorită calităţii vieţii. Potrivit un studiu al Băncii Mondiale, Cluj Napoca este cel mai atractiv oraş din România, urmat de Timişoara şi Bucureşti.
Un număr de 8.509 cetăţeni străini locuiau în 2017 pe teritoriul judeţului Cluj. 2.826 de străini provin din state terţe, cei mai mulţi din Republica Moldova, Tunisia, Israel, Maroc şi 5.683 sunt cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE, majoritatea din Franţa, Italia, Germania, Italia, Spania şi Bulgaria.
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: studii, conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), angajare în muncă, alte scopuri sau stabilirea domiciliului pe teritoriul ţării noastre.
Oamenii sunt atraşi de calitatea vieţii şi de serviciile de sănătate din oraş, educaţia universitară, locurile de muncă, mediul cultural-artistic dinamic, mediul economic activ, mai ales pe servicii cu valoare adăugată mare, cum ar fi IT, industria farmaceutică, consultanţă.
În Cluj Napoca se respiră cel mai curat aer din Europa, conform unui clasament al gradului de poluare în cele mai mari 100 de oraşe ale Vechiului Continent. Bucureştiul ocupă locul 86, iar Timişoara - 64. Clasamentul a fost publicat de Asociaţia 'Respire' în parteneriat cu revista "We demain' şi realizat folosind baza de date Airbase a Agenţiei Europene de Mediu, care strânge înregistrările tuturor staţiilor europene de măsurare a calităţii aerului atmosferic dintre cele mai nocive, la niveluri pe care OMS le consideră periculoase pentru sănătate.
Recent, Comisia Europeană (CE) a anunţat cele 22 de oraşe câştigătoare în cadrul celei de-a treia cereri de proiecte privind acţiunile urbane inovatoare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Astfel, 92 de milioane de euro din partea Fondului European de Dezvoltare Regională vor finanţa soluţii inovatoare pentru abordarea provocărilor urbane, cum ar fi calitatea aerului, schimbările climatice, locuinţele, locurile de muncă şi competenţele pentru economia locală. Printre oraşele care au primit finanţare se numără şi Cluj, scrie capital.ro