PREMIERĂ. Tenorul italian Andrea Bocelli s-a clasat pe primul loc în Billboard 200
Tenorul italian Andrea Bocelli s-a clasat pentru prima dată pe primul loc în Billboard 200, după ce albumul "Si" a fost vândut în peste 100.000 de unităţi, devenind primul disc de muzică clasică aflat în fruntea clasamentului american în ultimul deceniu, scrie zdi.ro.
Albumul a fost lansat pe 26 octombrie şi vândut în 126.000 de unităţi în săptămâna încheiată pe 1 noiembrie, potrivit datelor Nielsen Music. Acesta este al 26-lea disc al lui Bocelli care intră în topuri şi primul care debutează pe primul loc în clasamentul american al albumelor.
"Si" este al nouălea album al său care se clasează între primele zece locuri. Prima dată când Andrea Bocelli s-a clasat în Billboard 200 a fost în decembrie 1997, cu Romanza.
"Si" a debutat, de asemenea, pe primul loc în lista Classical Crossover Albums şi în clasamentul Classical Albums. El este primul album clasic aflat în fruntea Billboard 200 de la "Noel" al lui Josh Groban (ianuarie 2008) şi primul care a debutat pe această poziţie de la "Ancora" (februarie 2006) al cvartetului Il Divo.
Albumul include colaborări cu Josh Groban, Dua Lipa, soprana rusă Aida Garifullina, Ed Sheeran şi fiul în vârstă de 21 de ani al lui Bocelli, Matteo Bocelli. Groban, Lipa şi Sheeran cântă în limba italiană.
Albumul beneficiază de mai multe variante, inclusiv o ediţie în care şapte dintre cântece sunt interpretate în limba spaniolă.
Fapt divers