O poză le-a adus DEMISIA. Şase angajaţi ai companiei Ryanair, CONCEDIAŢI dintr-un motiv surprinzător (FOTO)
Imaginea cu șase angajați Ryanair care dorm pe podea într-un aeroport din Spania a ajuns virală pe internet. Deși a existat o explicație plauzibilă pentru gestul făcut de ei, compania nu i-a iertat, scrie libertatea.ro.
Pe 14 octombrie, 24 de angajați Ryanair au rămas blocați pe aeroportul din Malaga după ce două zboruri spre Porto au fost redirecționate.
Deși sindicatul care reprezintă angajații companiilor aeriene din Portugalia spun că însoțitorii de zbor nu au avut de ales decât să își petreacă noaptea pe podeaua din aeroport, întrucât compania nu le-a pus la dispoziție camere de hotel și nici mâncare sau apă, reprezentanții companiei spun cu totul altceva.
"Echipajul a petrecut un scurt timp în cabina rezervată însoțitorilor de zbor, înainte să fie mutați într-un salon VIP, iar următoarea zi s-au întors în Porto", a transmis Ryanair.
Compania de zbor acuză că imaginea a fost aranjată și că i-a fost afectată imaginea. Cei șase angajați au fost concediați pe motiv de "abatere gravă" de la conduita companiei, iar gestul lor "a trădat iremediabil încrederea" Ryanair.