În Sâmbăta Mare, preoţii îşi schimbă veşmintele din negru în alb
Sâmbăta Mare a început cu o slujbă de dimineaţă la Catedrala mitropolitană. În cadrul slujbei preoţii şi-au schimbat veşmintele din negru în alb, ceea ce semnifică apropierea momentului învierii Domnului Isus Hristos.
Până acum s-a slujit în haine negre, în haine care simbolizează întristarea, pentru că fiul lui Dumnezeu nevinovat fiind, care a fost trimis în mijlocul pământului, în mijlocul oamenilor ca să arate cum trebuie să trăiască omenirea a fost răstignit la moarte.
Şi apostolul Pavel în trimiterea către romani vesteşte despre înviere, iar la evanghelia de la vecernie se slujeşte în alb ca simbol al nădejdii învierii şi al bucurii.
Şi la mănăstirea Sfântul Gheorghe din Suruceni a avut loc Sfânta Liturghie.
Amintim că la 24 aprilie, creştinii sărbătoresc Învierea Domnului.
- La cumpărăturile de Paşti cu Victoria Lungu
- Locuri speciale de parcare pentru enoriaşii de la Catedrala "Naşterea Domnului" din Chişinău
- Sute de enoriaşi, adunaţi la catedrala "Naşterii Domnului" pentru a asculta slujba de Înviere
- Tradiţionalele focuri, aprinse pe dealurile din ţară în noaptea Învierii
- Credincioşii catolici sărbătoresc astăzi Vinerea Mare, zi de doliu şi post negru