În satul Mihailovca, Cimişlia a fost deschis UN NOU CENTRU MEDICAL DE URGENŢĂ
Medicii de la urgenţă din satul Mihailovca, raionul Cimişlia, au acum toate condiţiile pentru a acorda primul ajutor. Noua clădire a fost racordată la apeduct și la sistemul de canalizare. De asemenea, a fost instalat un sistem autonom de încălzire.Unitatea a fost construită din fonduri alocate din bugetul de stat, iar lucrările au costat peste 4 milioane de lei. Până acum, specialiştii de la urgenţă împărțeau o clădire veche cu angajaţii Centrului de sănătate.
"Condiţiile erau destul de dezastruoase, dacă putem spune aşa. Căldura nu aveam. Ne încălzeam la sobă cu lemne. Apă, îmi e şi ruşine să spun foloseam de cel care turnam apă cu căldarea", a spus Mariana Tecuţă, medic coordonator.
Vera Ţurcanu este medic de mai bine de 22 de ani.
"Condiţiile foarte mult lăsau de dorit erau "nijă plintusa". Erau foarte rele condiţiile, dar noi făceam faţă lucrului. Foarte mult am aşteptat", a spus Vera Ţurcanu, felcer.
Medicii vor ajunge mai repede la pacienţi, pentru că au primit o ambulanță nouă.
"Greu cu maşina veche e greu. Cu nouă e altfel. Mai uşor şi mai liniştit. Condiţiile foarte bune", a spus Oleg Ecuban, şofer ambulanţă.
"Ceea ce este în maşina nouă a fost donat, dar este un lucru care foarte mult o să ne ajute. E foarte frumos bun şi de folos", a spus Aliona Morari, felcer.
Punctul medical de Urgenţă din Mihailovca va deservi 16.500 de locuitori din nouă sate.
"Din anul 1991 până în 2016 în localitatea noastră nu a fost dat în exploatare nici un obiect de menire socială. Începând din 2016 în localitatea noastră deja a doua instituție este inaugurată. După grădinița de copii, acum stație de urgență", a spus Iurie Moraru, primarul satului Mihailovca.
Este al treilea punct medical din raionul Cimişlia, modernizat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Serviciului de Urgenţă.
"În 2016 am fost în vizită aici şi am văzut în ce condiţii lucrează colegii noştri. Cred că unele dintre cele mai rele condiţii din Republica Moldova le aveau colegii din Mihailovca.", a spus Boris Golovin, deputat PDM.
Punctul medical de Urgenţă din Mihailovca este al 33 - lea renovat în ţară, renovat în ultimii trei ani.
- Un grup de răufăcători a tăiat intenționat o țeavă de apă din Cimișia. 2.000 de oameni au rămas fără apă la robinete
- O fabrică de producere a brânzei de oi va fi construită în Parcul Industrial Cimișlia
- Sfârşit tragic pentru un cuplu din Cimişlia. Soţii au fost găsiţi morţi în casă
- Zeci de crescători de oi și capre şi-au prezentat animalele la iarmarocul "Mioriță laie - bucălaie" în Cimișlia