Santiago Solari, confirmat pe termen lung pe banca tehnică a echipei Real Madrid
foto: Santiago Solari
Santiago Solari, până acum antrenor interimar al lui Real Madrid, a fost confirmat pe termen lung pe banca tehnică a echipei, a precizat luni, pentru AFP, Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), după ce argentinianul a reuşit patru victorii în tot atâtea meciuri cu deţinătoarea Ligii Campionilor, scrie agerpres.ro.
Mandatul lui Solari, limitat la două săptămâni de regulament, se încheia oficial luni, însă argentinianul a fost confirmat oficial în funcţie de clubul madrilen, iar contractul său a fost omologat de instanţe.
"Totul este în ordine. Real Madrid s-a ocupat de contractul său şi nu este nicio problemă", a precizat RFEF într-un email către AFP.
Fost tehnician al echipei secunde a clubului, Solari a fost numit "provizoriu" pe banca lui Real la sfârşitul lui octombrie, Julen Lopetegui fiind concediat a doua zi după eşecul cu FC Barcelona (1-5). Real nu avea nicio victorie în ultimele şapte meciuri sub comanda lui Lopetegui.
Solari are cel mai bun bilanţ al unui antrenor al lui Real Madrid la primele sale patru meciuri: patru victorii, 15 goluri marcate şi doar două primite.
După ce Barca a fost surprinsă acasă de Betis Sevilla (3-4), Real este la doar 4 puncte de primul loc în La Liga. În Liga Campionilor, echipa este foarte aproape de calificarea în optimi de finală, înaintea meciului din deplasare cu AS Roma de pe 27 noiembrie.
Fost mijlocaş la Real (2000-2005), Solari a fost coleg cu Zinedine Zidane care, la fel ca el, a pregătit formaţia secundă a clubului, înainte de a prelua prima echipă, cu care a câştigat trei ani la rând Liga Campionilor.