Spania ia o decizie radicală: Maşinile pe benzină şi motorină vor fi interzise din 2040
Guvernul de la Madrid doreşte interzicerea totală atât a maşinilor pe motorină cât şi a celor pe benzină începând cu anul 2040. Intenţia a fost anunţată de spanioli în virtutea unei viitoare legi cu privire la tranziţia energetică care vizează "decarbonizarea" economiei până în 2050, transmite AFP.
"Începând din 2040, înmatricularea şi vânzarea în Spania a vehiculelor aflate la originea emisiilor directe de CO2", precum autoturismele diesel şi pe bază de benzină, urmează a fi interzisă, se arată într-o variantă de lucru a unui proiect legislativ cu privire la schimbările climatice pe care Guvernul speră să îl prezinte Parlamentului de la Madrid până la finele anului.
Acest proiect constituie o etapă importantă spre 'decarbonizarea' economiei spaniole până în 2050, un obiectiv care presupune un parc auto mai puţin poluant, graţie construirii de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice.
Pentru a putea atinge acest obiectiv, 'începând de la intrarea în vigoare a legii, nu va mai fi eliberată nicio autorizaţie de activităţi de explorare, nicio licenţă de exploatare de hidrocarburi pe teritoriul naţional, inclusiv teritoriul maritim', explică Ministerul spaniol al Tranziţiei Ecologice.
De asemenea, vor fi interzise acordarea de subvenţii care favorizează consumul de energii fosile. Acest proiect al Guvernului Pedro Sanchez vine la aproximativ un an după ce Franţa şi Marea Britanie au anunţat măsuri similare.
Însă pentru a fi aprobat, proiectul legislativ are nevoie de aprobarea Parlamentului de la Madrid, iar premierul Pedro Sanchez nu controlează decât un sfert din locurile din legislativ.